Asta trebuia să aibă Bistrița acum, nu bani îngropați într-un deal
Încă din anul 2012, în calitate de consilier local, am venit cu propuneri pentru crearea unor structuri pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor aflate la început de drum (incubatorul de afaceri) și pentru înființarea unui centru/institut de cercetare-inovare-dezvoltare pentru tehnologii noi. Pentru ambele obiective am adus argumente și am indicat și sursele de finanțare, disponibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Bineînțeles că ambele propuneri au fost blocate sistematic iar ideea construirii unui incubator pentru afaceri creative și inovative, într-un fost punct termic, a fost pur și simplu deturnată de primarul Crețu, acesta dorind să construiască incubatorul în parcul industrial, ceea ce denotă faptul că nu înțelege deloc fenomenul.
Iată că au trecut mai bine de patru ani de când am făcut propunerea și nu s-a întâmplat nimic. În loc ca primarul să fi îngropat aproape 7 milioane de euro într-un deal care acuma are un telescaun care nu servește pe nimeni și la nimic, puteam avea în prezent un incubator de afaceri pregătit să-i deservească pe cei care vor să demareze o afacere și mă refer în primul rând la tineri dar și la antreprenorii debutanți.
Actualul Guvern al României și-a propus (nu știu dacă va și reuși) pentru acest an să acorde sprijin financiar pentru înființarea a 10.000 de start-up-uri, adică 10.000 de mici afaceri care vor avea nevoie de spații pentru desfășurarea activității și vor crea în mod obligatoriu cel puțin câte două locuri de muncă pe fiecare afacere. Acestea vor putea primi de la stat un ajutor nerambursabil în valoare de maximum 200.000 de lei (circa 44.000 de euro), în cadrul programului Start-up Nation.
Dată fiind situația, stau și mă întreb: câte noi afaceri vor fi înființate la Bistrița dacă administrația nu-i sprijină cu nimic pe tinerii antreprenori? Adică, nu le creează un mediu prietenos tocmai celor care vor deveni contribuabili la bugetul acestui oraș, buget din care actual primar, defazat de la realitățile vremii, se înfruptă pentru a-și pune în practică ideile utopice.
Cu o lipsă totală de viziune pe termen lung și cu îngroparea banului public în proiecte utopice și ineficiente economic, acest oraș se îndreaptă cu pași mărunți spre faliment. Tinerii vor pleca pentru că nu găsesc la Bistrița un mediu propice pentru a-și pune în practică ideile și pentru a se dezvolta personal iar orașul va îmbătrâni încet, încet, și la un moment dat nu va mai avea puterea să se auto-susțină.
Așa putea arăta incubatorul pentru afaceri creative și inovative (poza 1) construit pe strada Bistricioarei, pe locul punctului termic care în momentul de față nu este altceva decât un focar de infecție și o pată neagră pe fața orașului. În subsolul și în spatele acestuia se putea construe un parking care să deservească atât incubatorul și instituțiile adiacente cât și vizitatorii zonei.
Așa arată acum (poza 2)!
Citiţi şi:
- Primul FabLab din România va fi la Bistrița
- Asta își doresc tinerii bistrițeni. Crețu le oferă bălăceală
- Ioan Peteleu (PNL): Bistriţa trebuie să treacă de la statutul de oraş-târg la cel de oraş inteligent. Altfel, rămânem izolaţi
- Stelian Dolha: Creativitatea și inovarea, factori cheie ai dezvoltării economice a Bistriței
- Şase afaceri noi din județul Bistrița-Năsăud vor primi finanțare nerambursabilă prin proiectul Start Up Air
Adaugă comentariu nou