ATENŢIE! SE PROTESTEAZĂ!

„Se protestează” a devenit un fel de „se filmează”, ca într-un film de Sergiu Nicolaescu, cu caracter istoric, de anvergură, cu figuranţi mulţi, care să reprezinte mulţimea. Ceea ce se întâmplă în oraşele patriei e în măsură să confirme încă o dată adevărul, după care „viaţa bate filmul”. Sau strada bate filmul.
Dreptul la protest este cel mai bine reprezentat în rândul societăţii. Se protestează orice ( niciodată nu-i mulţumeşti pe toţi ), oricum ( public sau individual ), oricât ( de la o guvernare la alta ). Se protestează în masă, ca un fel de căscat care-i cuprinde pe toţi.
Opinia nu e protest. E doar opinie.
Dacă democraţia are doi poli, unul e votul şi celălalt e dezbaterea publică, atunci calea dreaptă de urmat este ca acestea să fie respectate, prezentate şi urmate cu sfinţenie. Un exemplu este Statutul elevului, care a trecut în grabă de aşa-zisa dezbatere şi, „dezbătut” şi parafat, trebuie respectat, chiar dacă aduce multe deservicii. Vrei, nu vrei, bea Grigore ( adică profesore ) aghiasmă! Cum să justifici nota în faţa elevului? În istoria învăţământului românesc nu a fost aşa ceva. Banca ne justifică nouă dobânzile?
Protestul de stradă seamănă cu mişcări sindicale, muncitoreşti. Piaţa Universităţii din 1989 nu va mai avea niciodată consistenţa intelectuală de atunci. Ceea ce se observă însă la recentele proteste este că nivelul de pregătire al participanţilor este unul superior cu precădere şi că este îngrijorător faptul cât de mult se dă crezare ... străzii. Poate dintr-o dezamăgire, poate dintr-un exemplu deja creat.
Posturile de televiziune ar trebui să facă emisiuni. Nu să transmită discuţii şi păreri. Ziua întreagă şi zi după zi. Oamenii să stea la locurile lor, să muncească şi să facă ce-au promis. Politica nu se face la televizor. În perioada pentru care sunt aleşi, ar trebui să nici nu-i vedem pe politicieni. Doar legile lor, faptele, măsurile, resimţite în bine de către fiecare cetăţean. Ele să fie vizibile. În rest, e treaba lor.
Politichia nu-i actorie. Să nu se aştepte aplaudaţi. Unii asta fac. Ies din anonimat şi în perioada mandatului se cred personaje principale. Participă la evenimente despre care nici nu ştiu cu ce se mănâncă, nici nu ştiu ce reprezintă, sunt deodată cunoscători în orice artă, erudiţi de stambă, păşesc diafan să nu li se şifoneze recuzita, cu care nu sunt obişnuiţi. Cu alte cuvinte, e prea mult. E acelaşi circ.
Societatea civilă este formată din membrii ei. Aceştia să-şi spună părerea, dar nu în stradă. Pentru că strada are şi colţuri. Riscă să-i trimită istoria chiar acolo.
Oare cei ce acum s-au aflat în număr mare, pe ger, în străzile din marile oraşe ale ţării, au fost la vot în 11 decembrie? Dacă da, au fost păcăliţi, nu şi-au cunoscut „clienţii”. Dacă nu, data viitoare să meargă. Şi cu acestea fiind spuse, zarurile au fost aruncate. Să-şi facă treaba fiecare ales, cu puterea/ pregătirea pe care le are, şi să nu mai scoată castanele din foc cu poporul, decât la alegeri.