Atleţii de la LPS Bistriţa, pe podium la competiţiile de pe Cluj Arena
Cluj Arena a găzduit, la finalul săptămânii, două competiţii de anvergură pentru atletismul românesc. Sâmbătă, atleţii s-au aliniat la startul celei de-a XXII-a ediţii a Concursului Internaţional de Atletism „Memorial Cluj-Napoca” . Asociaţia Judeţeană de Atletism Cluj a organizat acest concurs tradiţional pentru comemorarea şi cinstirea unor personalităţi ale atletismului clujean trecute acum în amintirea iubitorilor sportului: Ion Moina, Ioan Arnăutu, Gheorghe Kiss, Gheorghe Biro, Sanda Cubleşan, Peter Nagy, Peter Killyeni, Cornel Porumb, Traian Chitul, Maria Cioncan, Nina Pasciuc Ţiclete, Simona Stănescu, Iosif Crişan, Kurt Socol, Wolf Socol, Marian Paşcalău, Zina Otilia Simuşi alţii.
Sportivii antrenaţi de prof. Alina Cucerzan, de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa au reuşit şi de această dată să urce pe podium. Astfel, Daniel Floarea fost pe locul III în proba de 800 m cu timpul de 1,55, Traian Musteaţă (jun. II) a obţinut locul IV la 800 m, cu record personal, iar Ionuţ Zăgrean s-a clasat pe locul V , în aceeaşi probă, cu record personal. În proba de 3000 m, Bogdan Florean a terminat pe locul II cu rezultatul de 9,15.
În proba de aruncări, Cristina Ureche (jun. III) a cucerit locul I la suliţă, iar Iulia Mureşan, loc. II, în timp ce Adina Rau a obţinut locul III la greutate, atleţii fiind antrenaţi de prof. Daniela Nechifor.
Duminică, la competiţia dedicată Zilei Mondiale a Atletismului, sportivii bistriţeni şi-a confirmat forma bună. Astfel, Traian Musteaţă a terminat pe prima poziţie proba de 400 m cu timpul de 52,33; Felician Szekely- loc. III, 800 m, cu timpul 2,07, record personal; iar Ionuţ Zăgrean (în afara concursului) loc II, 400 m, cu timpul de 54,20, sportivii fiind pregătiţi de prof. Alina Cucerzan.
Diana Arieşan, eleva prof. Edit Magyarosi, a obţinut locul II în cursa de 800 m, cu un record personal de 2,29. La suliţă, Melania Mureşan (jun. II) a obţinut locul I, iar Gabriel Ursa locul II.
Un rezultat promiţător au avut şi sportivele debutante Cristina Svinţiu de la Şcoala Gimnazială Feldru, obţinând locul II, Niculina Mureşan -locul VIII , Doris Somay -locul I şi Ariana Lungu - locul II, la categoriile lor de vârstă, copii, în proba de 800 m.
În probele de aruncări, au mai participat Paul Bercea – suliţă şi Nicoleta Turcu şi Andreea Cucuiet la greutate.
Citiţi şi:
- Atletism. Traian Musteaţă, Diana Arieşan şi Cristina Ureche, pe podium la Memorialul Cluj-Napoca
- Rezultate meritorii pentru atleţii de la LPS Bistriţa. Vezi ce premii au obţinut la Cluj-Napoca!
- Atleţii bistriţeni, pe podium la Memorialul Cluj Napoca şi de Ziua Mondială a Atletismului
- CN Atletism. Numeroase premii pentru sportivii bistriţeni la etapa zonală
- Medalii pentru atleţii bistriţeni la Campionatul Naţional Şcolar
Adaugă comentariu nou