Bunurile colectate de Primăria Năsăud,

Au ajuns la familiile afectate de inundaţii din Bistra – Maramureş

Imediat după producerea dezastrului în urma inundaţiilor din Maramureşul vecin, administraţia oraşului Năsăud a hotărât să se adune ajutoare pentru a trimite familiilor afectate de furia naturii. Primarul oraşului, ing. Dumitru Mureşan, a sugerat să se amplaseze urne sigilate pentru donaţii în lei, dacă se vor găsi doritori, pe lângă produse neperisabile sau alte bunuri care s-au adunat la sediul Primăriei, din donaţiile celor cărora le pasă.

Miercuri dimineaţa, cu o maşină pusă la dispoziţie de patronul firmei Pe&Adi Trading SRL Năsăud- dl. Petrică Bolfă, reprezentantul Primăriei oraşului-Ionel Năstace şi preşedintele Partidului Democrat Liberal, filiala Năsăud – Lucia Maghiar, au plecat spre localitatea Bistra din Maramureş, cu toate bunurile colectate, reprezentând ajutor umanitar pentru familiile afectate de inundaţii. În perioada 1-14 august au fost adunate pentru aceştia următoarele produse donate de persoane fizice sau juridice: Ulei (413), zahăr (426), orez (402), făină albă (398), făină mălai )302), paste făinoase (295 pachete), conserve carne (300), conservă carne (256), pateuri (1271), fulgi fasole (150), slănină (15), fasole boabe (10), ceapă (10), detergenţi haine (908), săpun (250), pături (34), ţol lângă (28), covor (2), cuverturi (7), perne (4), plapume (5), canistră 10 l + buşon (20), găleată 10 l (20), saci polietilenă (550), butoi 30l (20), butoi 60 l (20), lenjerie pat (50), ciment (9), tablă aluminiu (3), parchet (12), set baie (1), trening copii (19), maieuri (20), bluze (10), aragaz (2), butelie aragaz (1), frigider (1), aspirator (1), fier călcat (1), conserve peşte (108), biscuiţi (450), napolitane (72), în valoare totală de 24.786 lei.

Primarul oraşului Năsăud, ing. Dumitru Mureşan, mulţumeşte conorăşenilor pentru sacrificiul făcut, donând din puţinul lor pentru cei aflaţi la necaz.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5