În august-septembrie, deşeurile din Zăvoaie vor fi complet lichidate

Transportul deşeurilor stocate la nivelul municipiului Bistriţa, în zona Zăvoaie, către depozitul ecologic de la Tărpiu continuă într-un ritm susţinut, din cele 30.000 tone iniţiale rămânând aproximativ 4.000 tone, a anunţat primarul Ovidiu Creţu în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, până în 30 aprilie, această cantitate va fi transportată la Tărpiu, rămânând alte 10.000 tone pentru care nu a existat un contract cu Vitalia.
„Apreciem că vor rămâne sub 10.000 tone de transportat. Avem depusă documentaţia la ANRMAP pentru a organiza procedura de licitaţie pentru transportul celor 10.000 tone de deşeuri. Bineînţeles, se va plăti la nivelul măsurătorilor, a cântăririlor făcute la intrarea în depozit. Dacă vom reuşi în două luni să facem procedurile, inclusiv contestaţiile, undeva în august-septembrie, cel târziu, deşeurile stocate în Zăvoaie vor fi complet lichidate şi terenul reabilitat”, a precizat primarul Creţu.
Edilul Bistriţei a menţionat că Primăria Bistriţa nu plăteşte pentru transportul deşeurilor pentru care există contract cu Vitalia, însă pentru cele 10.000 tone rămase va exista un tarif, în baza licitaţiei. Taxa de depozitare este de 42,8 lei/tonă pentru întreaga cantitate de deşeuri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5