Banii pentru trusou şi prima de naştere se mai dau până pe 31 august

Drepturile reprezentând valoarea necesară pentru cumpărarea trusoului de nou-născut, potrivit Legii nr. 482/2006, în valoare de 150 lei şi alocaţia pentru copiii nou-născuţi (prima de naştere), stabilită conform Legii nr. 416/2001, în valoare de 230 lei, mai pot fi solicitate până cel târziu la data de 31 august.

Primăria Bistriţa ne informează, că potrivit Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar va continua acordarea drepturilor reprezentând trusoul şi alocaţia pentru copiii nou-născuţi (aşa-zisa primă de naştere) pentru naşterile de până la data de 2 iulie 2010, inclusiv.

De la începutul anului până în prezent, media lunară a beneficiarilor a fost de 75 cazuri. Unele plăţi mai pot fi făcute, însă, în cazul naşterilor survenite până la data de 2 iulie 2010 inclusiv, drepturile aferente putând fi solicitate până la data de 31 august, cel mai târziu.

Părinţii interesaţi să obţină sprijinul financiar pentru trusoul bebeluşilor trebuie să depună la sediul Direcţiei Municipale de Servicii Sociale, strada Dornei, numărul 12, un dosar cu următoarele acte: cerere tip (care include declaraţii pe propria răspundere ale persoanelor care semnează cererea că nu au solicitat acest drept în altă localitate); certificatul de naştere al copilului (copie); actul de identitate al părintelui sau al reprezentantului legal (copie); actul de identitate al celuilalt părinte (copie); actul care dovedeşte calitatea de împuternicit sau reprezentatul legal la copilului (copie).

Pentru acordarea alocaţiei pentru copiii nou-născuţi sunt necesare următoarele documente: cerere şi declaraţia pe propria răspundere privind rangul copilului nou-născut (document tipizat), certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie), actul de identitate al mamei (copie), certificatele de naştere ale copiilor născuţi anterior, după caz (copie), hotărâre judecătorească, dacă este cazul (copie), negaţie dacă este cazul (original).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5