Bărbat din Bistriţa, depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice
Un bistrițean, în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a intrat în coliziune cu un autovehicul parcat regulamentar, la volanul căruia se afla un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Beclean, după care și-a continuat deplasarea până pe o stradă din municipiu.
"Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tânărului din Beclean, respectiv de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bistrițeanului, de 43 de ani, căruia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Dosare penale pentru 3 bărbaţi din Livezile, Podirei, Oarzina, care au condus în acest week-end sub influenţa băuturilor alcoolice
- Lunca Ilvei: La volan sub influenţa băuturilor alcoolice
- Bărbat, de 70 de ani, din Ilva Mare, depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice
- Doi şoferi sub influenţa băuturilor alcoolice
- Şofer de 73 ani, din Blăjenii de Sus, sub influența băuturilor alcoolice, la volan prin Bistriţa
Adaugă comentariu nou