Bărbat din Monariu, reţinut pentru deţinere ilegală de arme
Miercuri, poliția a fost sesizată despre faptul că un bărbat, de 46 ani din Monariu ar deține ilegal arme la locuința sa. „Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au indisponibilizat două arme letale cu destinația vânătoare, o armă neletală cu aer comprimat supusă autorizării, aproximativ 400 gr de pulbere neagră (face parte din categoria materialelor explozive), 34 cartușe, 63 de capse pentru inițiere, toate deținute ilegal”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Față de bărbatul de 46 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunerea luării unei măsuri preventive, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive.
Citiţi şi:
- Arme, cartușe deținute ilegal, materii explozive și trofee de vânat au fost ridicate de polițiștii din Bistrița-Nasăud
- O bistriţeancă ţinea, ilegal, în casă, o grenadă şi o armă
- Tânăr din Maieru, cercetat pentru deţinere ilegală de arme
- Dosar penal pentru un bărbat din Monariu, depistat cu arma în maşină, deşi nu mai are acest drept din 2015!
- Cinci bărbați, reținuți de polițiști pentru braconaj
Adaugă comentariu nou