Dosar penal pentru un bărbat din Monariu, depistat cu arma în maşină, deşi nu mai are acest drept din 2015!
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară cercetări într-un dosar penal întocmit la data de 10 iulie a.c., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
"În fapt, la aceeași dată, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale l-au depistat în trafic, pe raza localității Budacu de Sus, în proximitatea cantonului silvic, pe un bărbat de 44 de ani, din Monariu.
Cu ocazia controlului autovehiculului, în interiorul acestuia, pe bancheta din spate, în a fost descoperită o armă letală, cu destinația vânătoare și încărcătorul aferent, în care se aflau 3 cartușe. Totodată, asupra bărbatului au fost descoperite 2 cartușe cu glonț deținute fără drept de acesta întrucât nu are dreptul de a deține, purta și folosi arme și muniții, fiindu-i anulat în cursul anului 2015.
Arma în cauză și cartușele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor", se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Bărbat din Monariu, reţinut pentru deţinere ilegală de arme
- Trei cartuşe artizanale, confiscate la Rodna, de la un gestionar al unei asociaţii cinegetice
- Bărbat de 53 de ani din Șintereag, reținut pentru braconaj, deținere ilegală de arme și muniții
- Hoţul de arme din Rodna a fost reţinut. El a sustras o carabină şi 70 de cartuşe
- Arme și muniție aflate în circuitul ilegal, descoperite pe un câmp în Perișor. Ar aparține unui bărbat arestat preventiv
Adaugă comentariu nou