Hoţul de arme din Rodna a fost reţinut. El a sustras o carabină şi 70 de cartuşe

Un tânăr de 17 ani din comuna Rodna a reuşit ieri să sustragă dintr-o locuinţă o carabină de vânătoare şi nu mai puţin de 70 de cartuşe. În cadrul cercetărilor efectuate cu operativitate în acest dosar penal , polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Sîngeorz-Băi au identificat un tânăr, de 17 ani, din Rodna, bănuit de comiterea faptei. Concret, poliţiştii au stabilit faptul că în noaptea de 27/28 decembrie a.c., tânărul ar fi sustras dintr-o locuință din Rodna, o armă letală cu glonț, cu destinația vânătoare și 71 de cartușe, care se aflau într-o cutie metalică destinată păstrării armelor și munițiilor. Arma în cauză, precum și cele 71 de cartușe au fost recuperate, urmând a fi restituite persoanei păgubite.

Tânărul cercetat pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor se află sub control judiciar, pentru mai multe infracțiuni de furt calificat, cauză care se află pe rolul Judecătoriei Năsăud.

Față de acesta, a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale și al Serviciului Criminalistic.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5