Trei cartuşe artizanale, confiscate la Rodna, de la un gestionar al unei asociaţii cinegetice
Joi, 04/23/2020 - 12:13
-
View the full image
Foto: arhivă
Cu ocazia controalelor efectuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, la locuința unui bărbat din Rodna, gestionar în cadrul unei asociații cinegetice, au fost găsite 3 cartușe confecționate artizanal.
"De asemenea, s-a stabilit faptul că acesta ar fi deținut fără drept pulbere, pe care a folosit-o la confecționarea cartușelor de vânătoare. Cartușele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului materialelor explozive și nerespectarea regimului armelor și munițiilor", informează Poliţia judeţeană, prin intermediul unui comunicat de presă.
Citiţi şi:
- Vânătorii bistriţeni, verificaţi de poliţişti! Doi nu erau pe acasă, unul avea cartuşe artizanale, altul umbla pe la Bichigiu cu arbaleta!
- Polițiștii au confiscat peste 120 de cartuşe de la un vânător din Şieu!
- Dosar penal pentru un bărbat din Monariu, depistat cu arma în maşină, deşi nu mai are acest drept din 2015!
- Hoţul de arme din Rodna a fost reţinut. El a sustras o carabină şi 70 de cartuşe
- În lunile aprilie-mai, începe "recensământul" în fondurile cinegetice la urs, lup, râs şi pisică sălbatică

Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 14:24
Beclenarul Marius Nicoară, campion mondial la proba Bronze Level, categoria Fitness Challenge ! Dum, 09:24
Luminația - Ziua neuitării! Dum, 09:07
Bocetul, cântecul de vindecare a sufletului Dum, 08:58
Ziua de Luminație Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...
În zi aniversară, permiteţi-ne preacucernice părinte CIPRIAN VĂIDĂHĂZAN, preot paroh la Dumbrăviţa, să vă adresăm calde urări de bine.
Cu ocazia aniversării zilei de naștere, adresăm cordiale urări de bine domnului primar IOAN STRUGARI de la Parva.























Adaugă comentariu nou