Bărbat reținut. 84 de facturi cu achiziții fictive, înregistrate de o societate din comuna Șanț

La data de 26 aprilie a.c., în urma probelor administrate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, de 50 de ani, din județul Iași, bănuit de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală.
Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că bărbatul ar fi înființat o societate, pe care ar fi cedat-o, imediat după înființare, unui bărbat de 63 de ani, în scopul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală.
Totodată, în perioada mai 2017- martie 2018, sub antetul acestei societăți, ar fi fost emise 84 de facturi reprezentând achiziții fictive care ar fi fost înregistrate în contabilitatea unei alte societăți, reprezentată de fiul bărbatului de 63 de ani, un bărbat de 37 de ani, din comuna Șanț, în scopul diminuării bazei impozabile la calculul impozitului pe profit și a TVA-ului de plată. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor este de 61.082 de lei.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în vederea documentării cauzei, sub toate aspectele ei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5