Bătaie între bărbaţi la Chiochiş. Nici femeile nu se lasă mai prejos la Romuli
La data de 8 ianuarie 2016, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil situat pe raza comunei Chiochiş a avut loc un scandal. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 de ani şi 31 de ani, toţi din comuna Chiochiş, ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului, după care în locuinţă, fără consimţământul proprietarului. Acolo, bărbatul, de 31 de ani, ar fi agresat fizic doi bărbaţi, din aceeaşi comună, în vârstă de 45 de ani, respectiv 47 de ani, provocându-le mai multe leziuni corporale.
La aceeaşi dată, o femeie, în vârstă de 42 de ani, din Romuli, s-ar fi prezentat la domiciliul unei femei, de 38 de ani, din comună, unde, fără consimţământul acesteia, ar fi pătruns în curtea locuinţei. Ulterior, între cele două femei ar fi avut loc discuţii în contradictoriu, datorită unor neînţelegeri mai vechi, femeia de 38 de ani fiind agresată fizic.
În cauză au fost întocmite dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,violare de domiciliu” şi ,,lovire sau alte violenţe”.
Citiţi şi:
- Trei bărbaţi din Romuli, reţinuţi pentru agresiuni şi furt
- Bătaie cu cuţite la Lunca Ilvei
- Doi bărbaţi din Romuli reţinuţi pentru cruzime împotriva animalelor! Au schingiuit un cal, pentru a-l folosi la braconaj
- Proaspătă și albă, de la Chiochiș. Cooperativa are ZESTRE. Primarul Vasile Silași: Prima pâine produsă de noi, fără aditivi
- Doi tineri din Budacu de Jos, reţinuţi pentru „spargerea” a 10 locuinţe
Adaugă comentariu nou