Bătrână de 90 ani, victimă colaterală a unui accident la Şintereag
Poliţiştii au fost sesizaţi joi cu privire la faptul că pe DN 17, pe raza localităţii Şintereag, a avut loc un accident de circulaţie.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un tânăr, în vârsă de 33 de ani, din localitatea Săsarm, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Bistriţa-Beclean, pe fondul oboselii, a adormit la volan şi a pătruns pe contrasens unde a colizionat o autoutilitară, care tracta o semiremorcă, condusă regulamentar, din sens opus, de către un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Almaşu Mare, judeţul Bihor. În urma impactului autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a acroşat o bătrână, de 90 de ani, din Şintereag, care se deplasa în calitate de pieton pe acostament”, precizează Virginia Roşca, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a bătrânei, care a fost transportată la Spitalul orăşenesc Beclean în vederea acordării de îngrijiri medicale, aceasta fiind transferată ulterior la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru efectuarea de investigaţii suplimentare. Cercetările sunt continuate de către Poliţia oraşului Beclean.
Citiţi şi:
- Femeie accidentată uşor, după ce s-a răsturnat cu maşina în Şintereag
- Un sătmărean şi-a găsit sfârşitul pe drumul Becleanului
- Accident la Sintereag. Pasageri transportati la spital
- Trei persoane au decedat în accidentul de la Şintereag. Şoferul autotrenului a fost reţinut
- Bărbat rănit uşor, după ce a căzut dintr-o căruţă, la Sângeorz-Băi
Adaugă comentariu nou