Bebeluş decedat din cauza unei insuficienţe respiratorii acute

Poliţiştii au fost sesizaţi joi de către personalul medical al Spitalului orăşenesc Năsăud cu privire la faptul că un bebeluş de două luni a decedat. "Rezultatele preliminarii ale necropsiei efectuate de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud asupra cadavrului bebeluşului de două luni au stabilit faptul că moartea a fost neviolentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecutivă unei pneumonii", se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

În fapt, mama bebeluşului - V.A.M., în vârstă de 24 de ani, din comuna Salva - l- alăptat, după care l-a lăsat dormind, într-un cărucior, într-o încăpere a locuinţei în care se mai afla fiica acesteia, în vârstă de 3 ani.
"La scurt timp tânăra a găsit bebeluşul inconştient, care a fost transportat la Spitalul Năsăud unde a fost constatat decesul. Cadavrul bebeluşului, care nu prezenta urme vizibile de violenţă, a fost transportat la Secţia Prosectură din cadrul Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului, primele rezultate fiind date publicităţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5