Belgia caută bobinatori si mecanici auto, salarii de 2000 de euro

Pe platforma online Tjobs.ro sunt disponibile, în acest moment, două oferte destinate bobinatorilor şi mecanicilor auto. Aceste oferte vin din partea Belgiei, salariile oferite începând de la 1900 de euro lunar.
Cei care sunt interesaţi de oferta adresată mecanicilor auto trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie absolvenţi de studii profesionale (şcoala de mecanici), să vorbească, la nivel conversaţional/mediu cel puţin una din următoarele limbi străine: franceza, engleza sau germana, experienţa de minim 5 ani în reparaţii de camioane de aceeaşi marcă, experienţa pe următoarele mărci: Renault, Volvo sau Fiat Professional, maşini EURO 5 standard, să aibă experienţă în reparaţii de cutii de viteză şi reperaţii motoare, să cunoască programele de diagnoză pentru camioane Renault şi să poată interpreta desenul tehnic.
Munca presupune efectuarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii pe camioane Renault, în special: întreţinerea şi reparaţia părţilor mecanice, hidraulice, pneumatice şi electrice, reparaţia cutiilor de viteze, a compresoarelor şi a motoarelor, reparaţie şi controlul circuitelor de frânare, efectuarea schimburilor de ulei, verificarea consumului bateriilor şi schimbarea ambreiajelor.
Salariul oferit este cuprins între 2000 şi 2200 de euro lunar, transportul fiind asigurat de angajator.
Cei interesaţi de oferta adresată bobinatorilor pot aplica dacă îndeplinesc următoarele condiţii: să deţină diplomă sau calificare în domeniu (electrician sau electromecanic), să aibă 5 ani experienţa pe un post similar, să aibă cunoştinţe bune de utilizare a calculatorului, să poată lucra independent şi să aibă cunoştinţe de limba engleză sau germana la nivel conversaţional.
Munca presupune placarea firelor din interiorul motorului, crearea unui calendar sau a unei diagrame tip instrucţiune de punere a firelor în motoarele electrice, introducerea manuală a sârmei de cupru într-o bobină, introducerea datelor în sistem, testarea părţilor şi întocmirea ulterioară de rapoarte.
Salariul oferit este cuprins între 1900 şi 2000 de euro lunar, transportul fiind asigurat de angajator.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5