Bibliotecarii s-au întâlnit la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a fost gazda unei întâlniri a bibliotecarilor din bibliotecile orăşeneşti şi comunale. Prezent la întâlnire, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, a promis sprijinul administraţiei judeţene şi a preşedintelui Radu Moldovan pentru ca bibliotecile din comune să fie funcţionabile şi să poată achiziţiona carte, mai ales că deservesc un public larg de cititori de la elevii care sunt generaţia de mâine, până la persoanele în vârstă. În acelaşi timp, a spus că la prima întâlnire cu primarii va avea o discuţie cu aceştia în privinţa rolului pe care-l ocupă biblioteca în comunitatea locală, iar bibliotecarii să fie prezenţi în mijlocul cărţilor măcar trei ore pe zi şi să nu se ocupe doar de probleme administrative în Primărie.
Managerul Bibliotecii Judeţene, scriitorul Ioan Pintea, a făcut un raport al activităţilor pe care le derulează instituţia bistriţeană, în colaborare cu bibliotecile din judeţ, fiind cunoscute evenimentele care s-au derulat în ultimul an pe raza judeţului, în care sărbătorita principală a fost cartea. A luat cuvântul şi responsabilul cu bibliotecilor din judeţ, Gheorghe Eftemie, care a remarcat faptul că anul acesta au fost angajaţi trei bibliotecari la Salva, Beclean şi Petru Rareş, ceea ce este un lucru bun, semn că încet aceste posturi vor fi deblocate.
Asemenea întâlniri, în care bibliotecarii din judeţ îşi spun doleanţele, dar şi doleanţele, au loc frecvent la sediul Bibliotecii Judeţene, managerul Ioan Pintea declarându-şi tot sprijinul pentru susţinerea colegilor din mediul rural şi pentru ca în fiecare sat cartea să fie aşezată la loc de cinste.
Citiţi şi:
- Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, tot mai vizibilă în rândul instituţiilor culturale
- Premiile COŞBOOK, lansarea ”Ghidului bibliotecilor publice” şi a site-ului, cadoul Bibliotecii Judeţene ”George Coşbuc”, în prag de sărbători
- Premieră! Bibliotecarii din întreaga ţară se întâlnesc la Bistriţa! Printre invitaţii managerului Bibilotecii Judeţene, Ioan Pintea, se află Grigore Leşe şi mitropolitul Andrei
- De Ziua Bibliotecarului, Biblioteca Judeţeană a organizat evenimente pe Valea Bârgăului. Se anunţă Gala bibliotecilor publice din judeţ
- Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, coordonatoarea bibliotecilor publice din judeţ. Un proiect de anvergură
Adaugă comentariu nou