Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, coordonatoarea bibliotecilor publice din judeţ. Un proiect de anvergură

Managerul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, scriitorul Ioan Pintea, a iniţiat un program de întâlniri metodico-profesionale cu toţi bibliotecarii din judeţ. Evenimentele se vor desfăşura într-un centru, la o bibliotecă comunală. Prima întâlnire a avut loc la Biblioteca Comunală Rebra, unde oaspeţii au fost întâmpinaţi de primarul Ştefan Danci, viceprimarul Vasile Gălan şi bibliotecarul Florin Bachiş.
Este primul proiect de acest fel în care, pe lângă conferinţe şi diseminarea proiectului Biblionet, au loc şi lansări de carte, donaţii, urmând ca într-o perioadă scurtă să fie elaborat Ghidul bibliotecilor publice din Bistriţa-Năsăud. „Se au în vedere, în primul rând, bibliotecile care au angajaţi bibliotecari, în al doilea rând ne străduim să rezolvăm împreună, cu câteva primării (Poiana Ilvei, Ciceu Mihăieşti), deschiderea unor noi biblioteci. Se va face un efort considerabil pentru convingerea administraţiilor comunale care nu au fonduri de carte să găsească soluţii de a rezolva această situaţie, iar mai apoi să angajeze bibliotecari. Nu se poate să nu funcţioneze într-un judeţ preponderent cultural la nivel de comune, biblioteci, absolut necesare pentru elevi, dar şi pentru comunitate”, declară Ioan Pintea.
Prin urmare, proiectul demarat are în vedere, pe cinci zone, bibliotecile publice din Năsăud, Beclean, Sângeorz Băi, Monor, Budeşti, Galaţii Bistriţei, Milaş, Sânmihaiu de Câmpie, Şieu, Teaca, Urmeniş, Braniştea, Ciceu Mihăieşti, Chiochiş, Nuşeni, Spermezeu, Şieu Măgheruş, Bistriţa Bârgăului, Cetate, Dumitra, Livezile, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Ilva Mare, Ilva Mică, Leşu, Lunca Ilvei, Măgura Ilvei, Poiana Ilvei, Rodna, Şanţ, Romuli, Rebrişoara, Nimigea, Feldru, Chiuza, Rebra.
La întâlnirea de joi, de la Rebra, au participat bibliotecari din Năsăud, Chiuza, Feldru, Nimigea, Rebrişoara, Romuli şi Poiana Ilvei. Au avut loc discuţii, atât pe teme strict legate de programele bibliotecilor, cât şi pe alte teme culturale. Moderatorul evenimentului a fost directorul Ioan Pintea, care a participat, alături de şefii de servicii Marcel Seserman şi Sorin Bretfelean. Cu acest prilej au fost lansate volumele „Opere Pavel Dan”, Ediţie integrală, „Amintirile unui şcolar de altădată” – Ioan Pop Reteganul, „Bibliotecile publice din comunele din Bistriţa-Năsăud” – Ana Maria neniţoiu, „Proximităţi şi mărturisiri” – Ioan Pintea, „Patul de sub fereastră” – David Dorina, „Pălăria de pai” – Cleopatra Lorinţiu, „Meandre” – Mircea Măluţ, „Coşbuc sau lirismul pragurilor” – Andrei Moldovan” „Douăzeci” – Cornel Cotuţiu, „Cartea colocviilor” – Aurel Podaru. Au fost prezenţi scriitorii Cornel Cotuţiu, Aurel Podaru şi Vasile Vidican, care au prezentat cărţile amintite şi au avut intervenţii aplicate pe tema relaţiei dintre bibliotecar – scriitor – cititor. În acest cadru, Biblioteca Judeţeană a făcut donaţii pentru toate bibliotecile prezente, cu cărţile editate în ultima perioadă.
Urmează ca în scurt timp să fie realizate şi celelalte întâlniri, iar mai apoi, la sediul Bibliotecii Judeţene, să fie organizată o întâlnire de lucru cu toţi bibliotecarii din judeţ, în cadrul căreia să fie lansat „Ghidul bibliotecilor”. La următoarele evenimente vor fi invitaţi alţi scriitori din judeţ şi din ţară.
În acelaşi timp, Biblioteca Judeţeană va cere primăriilor să pună firme pe acele clădiri în care funcţionează bibliotecile, înaintându-se în acest sens solicitări administraţiilor publice locale. De asemenea, s-a discutat problema achiziţionării de carte pentru că sunt multe biblioteci care au repartizat bani din bugetul comunei pentru carte, dar sunt şi unele cu fonduri limitate sau inexistente. Bibliotecile trebuie să fie în pas cu apariţiile editoriale recente, Ioan Pintea gândind, împreună cu administraţiile locale, un proiect în acest sens.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5