Bilanț IPJ BN, 13 august: Aproape 150 de amenzi aplicate, 19 permise de conducere retrase!
La data de 13 august a.c., în contextul minivacanței, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au intensificat activitățile de fluidizare și control al traficului rutier, de asigurare a ordinii și liniștii publice, în scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni.
Astfel, polițiștii Serviciului Rutier, dar și cei ai Polițiilor Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi au dispus măsuri de supraveghere și control al traficului rutier pe principalele artere județene. Pe raza municipiului și a celor trei orașe, polițiștii au desfășurat activități de prevenire și combatere a faptelor antisociale, atât pe stradă cât și în apropierea locurilor de agrement sau a zonelor comerciale.
Acțiunile s-au desfășurat și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
În urma activităților efectuate, pentru neregulile constate, polițiștii au aplicat 146 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 42.700 de lei.
Au fost legitimate aproximativ 300 de persoane și verificate peste 200 de autovehicule.
De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au dispus reținerea a 19 permise conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.
Cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier
La data de 13 august a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident produs pe strada Libertății. Aici, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Orheiu Bistriței a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe aceeași direcție de deplasare de către o femeie.
În urma impactului, o pasageră din autoturismul acroșat a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat valoarea de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 45 de ani.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
***
La aceeași dată, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat în flagrant delict, un șofer care se afla sub influența alcoolului.
Pe Drumul Național 15A, în Viile Tecii a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Bistrița. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
Ieri, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din Giroc, județul Timiș.
Cu ocazia controlului, bărbatul a prezentat un permis de conducere străin. Verificările întreprinse cu privire la șofer au indicat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Deoarece actul nu prezenta elementele de siguranță și particularizare ale unui document autentic, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală.
Totodată, polițiștii au continuat campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile asociate faptelor cu violență, traficului și consumului de droguri, precum şi creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală (Legea Anastasia), respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Polițiștii sunt prezenți pe principalele artere rutiere din județ, acționând pentru prevenirea accidentelor rutiere grave și fluidizarea traficului pe căile de acces în stațiunile turistice și zonele de agrement.
Citiţi şi:
- Peste 400 de şoferi sancţionaţi de poliţişti! Poliţiştii au depistat în trafic şoferi băuţi, sub influenţa drogurilor sau fără permis
- Băut și cu permisul anulat, un bărbat din Florești a avut și DrugTest pozitiv
- De Paşti, poliţiştii bistrițeni au prins 3 șoferi sub influența drogurilor, 11 băuţi, 3 șoferi sub influența alcoolului cât și a drogurilor şi 4 fără permis. Vezi de unde sunt şoferii!
- Șoferi băuți, opriți de polițiști înainte de a pune în pericol siguranța traficului rutier
- Şofer din Mititei depistat la volan cu o alcoolemie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Adaugă comentariu nou