Biroul Permanent Municipal al PER Bistrița și-a dat demisia. Mesaj cozilor de topor din PER
Ca urmare a ultimelor evenimentelor politice din cadrul Partidului Ecologist Român marcate de modul nedemocratic și abuziv în care o parte din conducerea centrală înțelege să transmită mesajul politic în teritoriu, precum și datorită încălcării grave a unor prevederi statutare, membrii Biroului Permanent Municipal Bistrița: Cristian ȚETCU – președinte, Bogdan ICLENZAN – primvicepreședinte, Matilda GUBESCH – vicepreședinte, Maxim GAGEA – vicepreședinte, Marius RUS – vicepreședinte, Marcel BERBECAR – vicepreședinte, Axinia POP – secretar, Radu VULPE – membru, Dănuț Marian SUCIU – membru, Valer Ioan RUS – membru și Paul URECHE – membru, au hotărât să demisioneze din funcțiile de conducere a organizației municipale și din calitatea de membru PER.
Trăim cu credința că votul miilor de bistrițeni membrii de partid și simpatizanți ai mișcării verzi, trebuie onorat. Am declarat în fața lor că vom face o altfel de politică și că vom merge cu demnitate pe un drum nou. Așa vom face!
Suntem revoltați însă de modul în care “cozile de topor” din organizația municipală și din conducerea centrală a PER înțeleg să profite de buna credință și de speranțele bistrițenilor onești. Modul incalificabil în care interesele personale și de grup a unor “politicieni” meschini și-au propus să anuleze mesajul și voința politică transmisă prin vot la alegerile locale din 2012 și la singurele alegeri democratice ale Biroului Permanent Municipal Bistrița din septembrie 2015, este unul pe care îl amendăm prin demersul demisiei colective. Pe voi vă vor sancționa alegătorii!
Cu această ocazie, în numele nostru și al alegătorilor noștri vă retragem “sprijinul politic și calitatea de membrii al acestui partid”, pentru că suntem siguri că nu aveți tăria de caracter să vă dați singuri demisia.
Biroul Permanent Municipal PER Bistrița
prin președinte Cristian ȚETCU
Citiţi şi:
- Din PER, în Partidul Verde. 400 de noi membri, în Bistrița-Năsăud. Vezi noua conducere
- Cristian Ţetcu, noul preşedinte PER Bistriţa
- PER nu are candidat la Primăria Bistriţa. Ecologiştii iau atitudine la neregulile privind subprodusele animaliere, câinii şi defrişările
- Alexandru Toniuc a renunţat la şefia PER BN şi la CL Bistriţa. Bogdan Iclezan, viitorul consilier municipal, este şi liderul PER Bistriţa
- O fundaţie ortodoxă din SUA, în slujba copiilor săraci din Bistrița
Adaugă comentariu nou