Biserica de lemn din Ţigău

„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântă moştenirea Ta”...
Consider că aceste cuvinte sunt bine venite la începutul unui articol despre un lăcaş al Domnului. În cazul nostru se potrivesc foarte bine deoarece intenţionăm să prezentăm biserica de lemn din Ţigău. Aceasta se găseşte în satul cu acelaşi nume din comuna Lechinţa, judeţul Bistriţa-Năsăud. Din punctul de vedere al organizării bisericeşti ortodoxe române Ţigăul este filie a parohiei Chiraleş. În localitatea Ţigău comunitatea de români ortodocşi este destul de mică în comparaţie cu cea maghiară. În baza unui recensământ local comunitatea ortodoxă a Ţigăului avea un număr de cincizeci şi şase de locuitori. Toţi aceşti români ortodocşi au relaţii bune cu maghiarii majoritari. Dar aşa cum se obişnuieşte în Biserica Ortodoxă Română şi credincioşii români din Ţigău îşi au lăcaşul lor de închinare. Biserica din Ţigău este mai deosebită decât altele din două puncte de vedere. Primul element caracteristic e faptul că ea se află în cimitirul satului. Apoi aceasta este făcută din lemn şi figurează pe lista monumentelor istorice protejate de legea civilă; în baza acestui statut a fost restaurată de către Ministerul Culturii şi al Cultelor în anii 1961 – 1962. Anul 1995 a adus o înnoire a învelişului de şindrilă al acestei biserici lucrare realizată cu ajutorul aceluiaşi Minister al Culturii şi al Cultelor. În urmă cu doi ani actualul preot paroh, Horaţiu Mureşan, a iniţiat un nou proces de restaurare a bisericii de lemn din Ţigău beneficiind şi de această dată de sprijinul Ministerul Culturii şi al Cultelor; este prevăzut ca munca de restaurare a bisericii să fie terminată în cursul anului 2014. În timpul prezentului proces de restaurare lucrările au fost desfăşurate în baza unui proiect al Renovatio Nova S. R. L. de către S. C. Axa Reconst S. R. L. – Sighetul Marmaţiei sub conducerea arhitectului Şerban Gubovici. Echipa de restauratori maramureşeni a fost condusă de Vasile Mihu.
Acest monument istoric a fost construit în anul 1706. Inscripţia de pe ancadramentul uşii „v leat 1760” arată anul în care această biserică a fost „adusă” în localitate de la Şaru Dornei. De atunci şi până astăzi ea a adunat în jurul ei credincioşii ortodocşi români de aici. În anul 1984 s-a organizat, în cadrul unei ceremonii religioase solemne, sărbătorirea perioadei de timp de când bisericuţa despre care scriem a fost „adusă” din parohia Şaru Dornei. Enoriaşii mai în vârstă îşi amintesc de acest fericit eveniment.
Să prezentăm acum detaliile acestei biserici de lemn, adevărată bijuterie a genului. Biserica are hramul „Cuvioasa Paraschiva” şi este biserica filie a parohiei Chiraleş, protopopiatul Beclean, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. În starea actuală biserica are pronaosul tăvănit, cu cinci laturi, cu uşa de intrare pe partea de sud; pronaosul este despărţit de naos cu un perete plin; naosul are formă dreptunghiulară, cu bolta semicilindrică. Deasupra pronaosului se ridică un turn pătrat cu un coif mai scund, pe o bază octogonală. Altarul are cinci laturi, cu absidă decroşată şi este tăvănit. Pictura originală se mai observă pe pereţii laterali şi în naos. Aceasta aparţine lui Ioan Stenţel din Sânmarghita (1776). Biserica este acoperită în mod tradiţional cu şindrilă. Ca elemente de decor exterior se disting brâul sculptat în formă de frânghie împletită la ancadramentul uşii şi consolele treptate de la îmbinările laturilor pronaosului şi altarului. Se slujeşte în ea; este singura biserică ortodoxă română într-un sat cu o populaţie majoritar maghiară.
Spuneam că pictura originală de la 1776 se mai observă pe pereţii laterali şi în naos. Este interesant faptul că în scenele care alcătuiesc aşa numita “cale a Crucii” uniformele soldaţilor romani care îl escortează pe Mântuitorul spre locul răstignirii de pe Golgota sunt, de fapt, uniforme ale armatei austriece. Considerăm sugestiv acest fapt din următorul punct de vedere: în anul pictării acestei biserici armata austriacă era una de ocupaţie în Transilvania şi nu era văzută prea bine de către localnicii în mare parte români. Pentru aceşti locuitori români soldaţii romani în uniforme austriece erau mai uşor de prezentat ca “opresori”.
Considerăm util pentru articolul nostru prezentarea celor care au păstorit credincioşii ortodocşi români din Ţigău. Deşi în această biserică s-a slujit fără nicio întrerupere considerăm mai importanţi pentru articolul nostru preoţii care au slujit aici în secolul trecut. Aceşti preoţi de vrednică pomenire au păstorit după cum urmează: Alexandru Anca până în 1928, Virgil Baciu până în 1957, Ioan Moldovan până în 1966, Eugen Trifu până în 1973 şi Ioan Mureşan până în 2005. Din anul 2005 credincioşii ortodocşi români din Ţigău sunt păstoriţi de către părintele Horaţiu Mureşan cel care a iniţiat actualul proces de restaurare al bisericii.
Biserica de lemn din Ţigău este prezentă în aceasta parte a ţării de peste două sute de ani. Aici credincioşii locului şi-au alinat suferinţele şi s-au bucurat cu ocazia unor evenimente de bun augur. Nădăjduim ca şi pe viitor biserica să fie mereu în mijlocul creştinilor ortodocşi români din Ţigău spre ajutorul şi bucuria celor ce o iubesc.

Ioan Sabin Mureşan