Bistriţa Bârgăului: Băut, a pierdut controlul direcției și a intrat într-un gard cu maşina

Comunicat IPJ BN

La data de 8 februarie a.c., în urma unei intervenții, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal.
Din primele date, un bărbat de 37 de ani din Prundu Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172D, prin localitatea Bistriţa Bârgăului, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
La fața locului, polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiști pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 din Codul Penal.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5