Bistriţa-Năsăud, cea mai ridicată ponderea a restanţelor la creditele în lei
Restanţele de cel puţin o zi la creditele în lei au crescut, în luna mai, cu 0,4%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. Pe judeţe, cele mai ponderi ale restanţelor în total împrumuturi în lei au fost înregistrate în Bistriţa-Năsăud (19,2%), Galaţi (18,7%), Suceava (16,7%), Botoşani (16%), Neamţ (14,5%), Alba (14,1%), Arad (14%) şi Bihor (13,8%).
În schimb, soldul restanţelor de cel puţin o zi la creditele în valută s-au majorat cu 4,7% în luna mai şi au trecut de echivalentul în lei a 10 miliarde de lei, reprezentând 7,7% din totalul împrumuturilor acordate în monedă straină, potrivit Mediafax. Conform aceleiaşi surse, doar în Bucureşti, întârzierile la plata creditelor în valută cumulau 4,61 miliarde de lei. Cea mai ridicată pondere a restanţelor se înregistra în judeţul Ialomiţa, unde întârzierile la creditele în valută reprezintă 17,7% din totalul creditelor. În judeţele Alba, Galaţi şi Giurgiu, proporţia a fost de peste 14%.
În Bistriţa-Năsăud, ponderea restanţelor la creditele în valută reprezintă 10,6%, la un nivel aproiape similar cu cei din Arad, Neamţ sau Hunedoara.
Adaugă comentariu nou