Bistriţa-Năsăud, la vot! Peste 260.000 de alegători sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele
Duminică, nu mai puţin de 261.689 alegători înscriși în listele electorale permanente, din judeţul nostru, sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele României. În județul Bistrița-Năsăud sunt organizate 313 secții de votare din care 83 în mediul urban și 230 în mediul rural.
Pentru cele 313 secții de votare organizate la nivelul județului, s-au atribuit un număr de 288.750 buletine de vot. Faptul că numărul de buletine de vot atribuite secțiilor de votare este mai mare decât cel al numărului de alegători este justificat de Legea 370/2004 art. 32 alin. (2) care spune că buletinele de vot se imprimă în atâtea exemplare câți alegători sunt în circumscripție, cu un supliment de 10%, informează Instituţie Prefectului, într-un comunicat de presă.
***
Votarea în țară are loc duminică, 10 noiembrie 2019, între orele 7:00 și 21:00, cu posibilitatea de prelungire până la cel mai târziu ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.
Alegătorii din țară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar.
Menționăm că paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic și paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.
În țară, cetățenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.
Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT”, buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.
În cazul organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală începe la data de 15 noiembrie 2019 și se încheie la data de 23 noiembrie 2019, la ora 7:00. Campania electorală este finanțată de la bugetul de stat, controlul fiind realizat de Autoritatea Electorală Permanentă în baza Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Citiţi şi:
- Peste 261.000 de alegători sunt aşteptaţi la urne, în Bistriţa-Năsăud!
- Peste 260.000 de alegători sunt așteptați la urne, în Bistrița-Năsăud, pentru a-și vota candidatul favorit la prezidențiale
- Bistrița-Năsăud votează! Peste 260.000 de alegători sunt așteptați la urne!
- După prima oră, au votat peste 1,20% din alegătorii bistriţeni!
- Președinții și locțiitorii secțiilor de votare din județ, instruiți pe tema alegerilor! Prefectul Teofil Cioarbă: Un test al maturității electorale!
Adaugă comentariu nou