Material realizat de clubulcopiilor.ro

Bistrița în Topul orașelor cu cele mai ieftine creșe și grădinițe private din țară

Clubulcopiilor.ro este un director web unde părintii pot gasi cu usurinta informatii despre grădinițe și creșe, parcuri tematice, locuri de joacă, cursuri de perfecționare și inițiere, idei pentru excursii în natură, atracții turistice, restaurante prietenoase cu copiii precum si diverse evinimente adresate familiilor din Romania.

Numărul copiilor care merg la o creșă sau grădiniță privată din țară a crescut accelerat în ultimii 10 ani. Dacă în anul școlar 2013/2014, 16739 de preșcolari, care reprezentau 2.9% din totalul de preșcolari ai țării, urmau cursurile unei grădinițe private, în anul școlar 2021/2022, procentul aproape s-a triplat (7.1%) și numărul acestora a ajuns la 36770, potrivit unei analize făcute de echipa noastră a rapoartelor privind sistemul educațional din România, publicate de Institutul Național de Statistică.

Iar ritmul creșterii nu pare se oprească – doar în ultimul an, procentul preșcolarilor din învățământul privat a crescut cu 20%, cea mai mare creștere procentuală anuală din ultimii 10 ani.

În același timp, atât numărul grădinițelor de stat, cât și numărul preșcolarilor care merg la o grădiniță de stat, a scăzut semnificativ: de la 568659 în anul școlar 2013/2014, la aproximativ 481000 în anul școlar 2021/2022.

Unii părinți aleg învățământul preșcolar privat pentru flexibilitatea programului prelungit pe care acesta îl oferă, vacanțelor mai scurte, precum și datorită condițiilor și programei educaționale oferite, uneori mai bune decât în sistemul de stat.

Dar din ce în ce mai mulți părinți sunt nevoiți să aleagă pentru copiii lor sistemul de învățământ preșcolar sau antepreșcolar privat, deoarece se confruntă cu lipsa locurilor libere în creșele și grădinițele de stat. Acest lucru este mai pregnant în orașele mari ale țării, sau în comunitățile dormitor ale acestora, unde găsirea unui loc la o grădiniță, și în special la o creșă de stat, este uneori aproape imposibilă.

Creșterea numărului de elevi, dar și inflația, precum și costurile salariale în creștere cu personalul didactic au umflat costul învățământului privat din țară. Creșteri cu 50% ale costului educației private în ultimii doi ani de zile nu sunt ieșite din comun și acestea pun o presiune mare pe bugetele multor familii, bugete care sunt oricum afectate de creșterea costului de trai.

Astfel, Clubul Copiilor a încercat să afle care sunt costurile medii pentru învățământul privat din marile orașe ale țării, precum și orașele unde acesta este cel mai accesibil, raportat la nivelul salarial din zona respectivă.

Care este costul mediu lunar necesar pentru un copil care frecventează o creșă sau grădiniță privată în România?  Clubul Copiilor a analizat costurile a peste 150 de instituții private de învățământ preșcolar si antepreșcolar din capitală și orașele reședință de județ ale țării. Costurile includ atât taxa lunară, cât și tariful pentru masă, care se percepe separat în majoritatea cazurilor.

În topul listei cu cele mai ridicate costuri medii sunt orașele Cluj-Napoca, București si Târgoviște.

Prețul mediu cel mai mare este in orașul Cluj-Napoca, unde taxă lunară medie este de 2270 RON, urmat imediat de capitală, unde prețul mediu lunar este de 2200 RON. De precizat că cea mai scumpă creșă/grădiniță din cele analizate de noi nu se află în orașul de sub Feleac, ci în capitală.

Dacă clasarea primelor două orașe nu este neapărat o surpriză pentru multă lume, clasarea orașului Târgoviște, precum și a orașelor Oradea și Târgu-Mureș în top 5 este surprinzătoare, aceste orașe nefiind în mod obișnuit asociate cu un cost ridicat al serviciilor.

Brașovul, Constanța și Ploieștiul sunt alte trei orașe care se regăsesc în top 10 și unde costul cu învățământul privat este mai mare decât media națională.

Top 10 orașe cu cel mai mare cost mediu lunar pentru cresă/grădinită:


Clasament Oraș Cost mediu lunar Salariul mediu net
(iulie 2023)
1 Cluj-Napoca 2270 RON 5643 RON
2 București 2200 RON 5860 RON
3 Târgoviște 2050 RON 3740 RON
4 Oradea 2032 RON 3617 RON
5 Târgu Mureș 1900 RON 4266 RON
6 Brașov 1880 RON 4226 RON
7 Ploiești 1800 RON 4209 RON
8 Constanța 1750 RON 3962 RON
9 Râmnicu Vâlcea 1700 RON 3513 RON
10 Târgu Jiu 1700 RON 4388 RON



    Orașele cu cele mai mici taxe lunare din sistemul privat în învățământul preșcolar din România

    Orașele cu prețurile cele mai scăzute din clasamentul nostru sunt și orașele unde oferta învățământului privat este redusă. Arad (1105 RON/ lună), Giurgiu (1115RON/ lună) și Brăila(1210 RON/ lună) sunt orașele cu cele mai scăzute taxe din România în sistemul privat preșcolar. Mai jos sunt orașele cu prețurile creșelor și grădinițelor private și salariul mediu net aferent anului 2023: 


    Clasament Oraș Cost mediu lunar Salariul mediu net
    (iulie 2023)
    1 Arad 1105 RON 3907 RON
    2 Giurgiu 1115 RON 3927 RON
    3 Brăila 1210 RON 3628 RON
    4 Reșița  1240 RON 3477 RON
    5 Focsani 1300 RON 3323 RON
    6 Alba-Iulia 1300 RON 3982 RON
    7 Bacău 1300 RON 4041 RON
    8 Bistrița 1350 RON 3636 RON
    9 Suceava 1350 RON 3506 RON
    10 Galați 1350 RON 4021 RON


      Cum se raportează prețul creșelor și grădinițelor la salariul mediu local

      Chiar dacă Clujul și Bucureștiul au cele mai scumpe grădinițe și creșe private din țară, salariile din aceste orașe sunt cu mult peste media națională. Părinții care dispun de un salariu local mediu sau peste medie din aceste orașe vor suporta mult mai ușor costul învățământului privat decât părinții din multe alte orașe ale țării, unde costul învățământului privat este mai mic, dar și puterea de cumpărare este semnificativ mai mică.

      Astfel, dacă analizăm costurile învățământului privat, raportate la puterea de cumpărare locală, topul se schimbă în mod radical. Atât Cluj-Napoca, cât și Bucureștiul, nu se mai regăsesc nici măcar în top 10. Locul lor este preluat de Oradea, Târgoviște și Râmnicu-Vâlcea. Altfel spus, acestea sunt orașele cu cele mai scumpe grădinițe și creșe private, raportate la puterea de cumpărare locală reprezentată prin salariul mediu net din aceste orașe.

      Lista completă o regăsiți mai jos:


      Clasament Oraș Raport cost mediu lunar la
      salariul mediu net
      1 Oradea 56%
      2 Târgoviște 55%
      3 Râmnicu Vâlcea 48%
      4 Târgu Mureș 45%
      5 Brașov 44%
      6 Constanța 44%
      7 Slobozia 43%
      8 Drobeta Turnu Severin 43%
      9 Ploiești 43%
      10 Buzău 42%
      11 Satu Mare 41%
      12 Baia Mare 41%
      13 Cluj-Napoca 40%
      14 Pitești 40%
      15 Botoșani 40%
      16 Slatina 40%
      17 Călărași 40%
      18 Piatra Neamț 39%
      19 Focșani 39%
      20 Târgu Jiu 39%
      21 Suceava 39%
      22 Craiova 38%
      23 București 38%
      24 Iași 37%
      25 Bistrița 37%
      26 Reșița 36%
      27 Sibiu 35%
      28 Galați 34%
      29 Brăila 33%
      30 Alba-Iulia 33%
      31 Bacău 32%
      32 Timișoara 29%
      33 Giurgiu 28%
      34 Arad 28%


      Costul mediu lunar în învățământul preșcolar privat la nivel național

      La nivel național, 1600 RON este taxa medie lunară per copil pentru învățământul preșcolar și antepreșcolar. Taxa include și masa zilnică, care se percepe de cele mai multe ori separat, dar nu include alte costuri – cum ar fi cursurile opționale oferite de unele grădinițe.

      Adaugă comentariu nou

       
      Design şi dezvoltare: Linuxship
      [Valid RSS] Statistici T5