Bistriţean de 42 de ani depistat conducând sub influența drogurilor
La data de 27 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au efectuat activități de supraveghere și control al traficului rutier. "A fost oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe strada Libertății din municipiu. La volan, polițiștii au identificat un bărbat de 42 de ani, din Viișoara. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fost de 0.05 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior, polițiștii au dispus și testarea cu aparatul DRUG TEST 5000 a șoferului, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină, asupra acestuia fiind descoperite și substanțe susceptibile a avea efect psihotrop. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe fiindu-i totodată aplicată sancțiunea contravențională de 1305 lei conform prevederilor O.U.G. 195/2002", se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- De Paşti, unii şoferi au preferat să urce la volan sub influenţa alcoolului sau a drogurilor!
- Șoferi din Rebrișoara, Bistrița, Feldru și Sângeorz-Băi, prinși la volan, sub influența drogurilor
- De Paşti, poliţiştii bistrițeni au prins 3 șoferi sub influența drogurilor, 11 băuţi, 3 șoferi sub influența alcoolului cât și a drogurilor şi 4 fără permis. Vezi de unde sunt şoferii!
- Tânăr din Zagra, la volan, pozitiv la metamfetamină!
- Bistriţean depistat în flagrant sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive
Adaugă comentariu nou