Bistriţencele şi timpul poeziei
Casa Editorială Odeon a gândit o antologie de poezie feminină, în variantă româno-engleză, oferindu-ne un eşantion semnificativ de poezie română contemporană, de cea mai bună calitate, care merită să fie recunoscută şi peste hotare. Cartea conţine o biobibliografică, o fotografie şi câte două poezii, în variantă bilingvă. Avem de-a face cu personalităţi de seamă în peisajul culturii româneşti actuale, cu contribuţii importante pentru viaţa literară, lucrând, în acelaşi timp, în învăţământul superior, în cercetare, în diplomaţie, în conducerea de edituri şi publicaţii lit6erare, a prestigioase instituţii de cultură. Selecţia acoperă toată harta culturală a ţării, prin cele 24 de poete făcând o radiografie a poeziei de azi. Poete ca Ileana Mălăncioiu, Ruxandra Cesăreanu, Ioana Ieronim, Iolanda Malamen, stau alături de Elisabeta Bogăţan, Mariana Pândaru, Ioana Trică. Prefaţa este asigurată de Radu Voinescu, care face un adevărat prodomo pentru literatura feminină. Din judeţul nostru sunt prezente poetele Melania Cuc, Cleopatra Lorinţiu, şi, mai puţin cunoscută pentru unii din noi, Nastasia Maniu, născută în Zagra, profesor, jurnalist, în prezent redactor la Intermundus Media. O clipă de poezie, o promovare a metaforei pe meridiane.
Adaugă comentariu nou