Bistriteni la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Ambient, un lider al pieţei autohtone de comerţ cu materiale de construcţii, finisaje şi amenajări interioare, susţine pentru al nouăsprezecelea an consecutiv Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), o manifestare culturală de excepţie care se desfăşoară între 25 mai şi 3 iunie.

Din 1993, Ambient şi Festivalul Internaţional de Teatru au pornit împreună la drum urmând un traseu care a transformat an de an acest festival într-unul de amploare printr-un efort comun.

Ca în fiecare an, Ambient aduce alături atât branduri sonore cât şi invitaţi de marcă. Alături de Ambient sunt anul acesta: Bel Profile, Bramac, Caparol, Ceresit, Cesarom, Ferroli, Franke, Macon, Natürlich, Protect Chim, Rigips, SN Deco, Tassullo, Tondach, Viessmann, Wienerberger. Aceste mărci sunt reprezentative pentru produsele pe care clienţii le găsesc în magazinele Ambient, dar şi pentru implicarea în acţiuni destinate comunităţilor cărora li se adresează.

Anul acesta mai mult de 1500 de invitaţi din Alba Iulia, Baia Mare, Bistrița, Brașov, București, Cluj-Napoca, Deva, Gheogheni, Lugoj, Mediaș, Năsăud, Râmnicu Vâlcea, Sighişoara şi, bineînţeles, din Sibiu, vin să se bucure împreună cu echipa Ambient de spectacolele de teatru, dans, muzică, de strada plină de viaţă şi de ospitalitatea sibienilor. Ambient face din parteneriatul principal cu FITS un eveniment de referinţă, cu foarte bună expunere şi contribuie astfel la promovarea festivalului şi la construirea de relaţii de durată cu partenerii de afaceri.

Ca partener principal al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Ambient a continuat să se dedice creşterii acestui eveniment de marcă, sprijinind cu entuziasm creativitatea, imaginaţia şi seriozitatea depuse în efortul de configurare a celor mai valoroase amprente culturale. Ambient a simţit, şi-a dorit şi a ştiut să contribuie la consolidarea efortului de perpetuare a tradiţiei culturale. Totul în folosul comunităţii, familia din care cu toții fac parte.

„Din 1993, pentru noi, echipa Ambient, susţinerea Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu reprezintă o onoare şi o bucurie. Atunci când îţi defăşori activitatea în cadrul unei comunităţi, trebuie să oferi ceva înapoi, iar noi am ales ca una dintre aceste manifestări culturale majore să fie FITS. Mai mult, festivalul a creat pentru Ambient un cadru perfect în care noi, echipa Ambient, ne putem întâlni cu colaboratorii noştri de zi cu zi: antreprenorii, arhitecţii, constructorii, meşterii, furnizorii, familiile care construiesc sau renovează. Și in 2013, când Ambient va împlini 20 de ani, vom aniversa 20 de ani de parteneriat cu FITS, lucru care demostrează că identitatea şi tradiţiile noastre culturale nu se vor pierde odată cu trecerea timpului. ” a declarat Ioan Ciolan, Director General şi Fondator Ambient.

„Firma Ambient este una dintre companiile care au reprezentat Sibiul în mediul economic naţional de aproape 20 de ani. Ambient a adăugat însă activităţii sale economice şi latura de partener al comunităţii în care se dezvoltă. Ambient, la a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru, este în continuare un partener constant, sprijinind astfel cultura şi în egală măsură, eforturile noastre, ale municipalităţii, în sensul cofinanţării evenimentelor culturale de înaltă calitate. Felicit echipa Ambient şi le mulţumesc pentru efortul şi implicarea lor în viaţa comunităţii sibiene.” a declarat Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu reprezintă cel mai important eveniment de responsabilitate socială pentru Ambient şi pentru partenerii săi. Manifestările însumează peste 350 de spectacole în cele mai diverse locaţii, unele cu sold-out din prima zi de vânzare a biletelor, participanţi din 70 de ţări, estimand 60.000 de spectatori. În acest moment, festivalul este considerat ca fiind pe locul al doilea între evenimentele de gen din Europa, deţinând, pe plan mondial, locul al treilea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5