Astăzi,

Bistriţenii sunt prezenţi la parastasul de 40 de zile pentru Mitropolitul Bartolomeu

„Împlinirea celor 40 de zile de doliu de la plecarea spre Împărăţia cerurilor a Părintelui nostru, Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu, reprezintă un binecuvântat popas duhovnicesc de pomenire si rugăciune pentru odihna şi fericirea veşnică a sufletului său nobil”, declară Biroul de presă al Arhiepiscopiei, prin pr. Bogdan Ivanov.

După tradiţia Bisericii Ortodoxe, slujba de pomenire a Părintelui nostru, adormit întru Domnul, va avea loc, astăzi, când, de la ora 900, va fi săvârşită, în Catedrala mitropolitană, Sfânta Liturghie arhierească, urmată, la ora 1100 de slujba Parastasului, oficiată de un sobor de arhierei şi preoţi, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prezent special la Cluj-Napoca pentru acest moment comemorativ. Slujba va fi încheiată de Ectenia celor adormiţi, rostită în cripta arhierească.

La acest moment comemorativ important pentru întreaga noastră Biserică şi, mai ales, pentru clerul şi credincioşii din Arhiepiscopia Clujului, sunt aşteptaţi să participe ierarhi din Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, reprezentanţi ai autorităţilor locale, clerici şi câteva mii de credincioşi. Judeţul nostru este reprezentat de părinţii protopopi ai Năsăudului şi Bistriţei şi de un număr important de preoţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5