Bloc ANL pentru medici, reabilitarea blocurilor, 12 case ANL, priorităţi la Beclean
Infrastructura locativă a orașului Beclean este una dintre prioritățile administrației locale.
Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe din oraşul Beclean. Este în curs de finalizare izolarea termică a blocurilor care au fost incluse în prima etapă.
Finanţarea pentru cea de a doua etapă a reabilitării termice a următoarelor blocuri din Beclean. Imediat cum se finalizează prima etapa de izolare a blocurilor, urmează a doua etapă.
Bloc ANL pentru medici şi alte categorii de specialişti. Primul astfel de bloc urmează să fie predat beneficiarilor.
Construcţia a 12 case ANL prin credit ipotecar. Vor fi construite aceste locuințe în cartierul Podirei.
Construcţia unui bloc social nou- 12 apartamente. Acesta este cel de-al zecelea bloc ridicat din temelii la Beclean în ultimii ani și asigură spațiu locativ pentru cetățenii aflați în categorii vulnerabile. Prin construcția noului bloc social de locuințe de pe strada Dobrogeanu Gherea administraţia locală reuşeşte să ofere în total nu mai puțin de 300 de locuințe noi oamenilor din Beclean, cele mai multe la nivel național raportate la nivel de număr de locuitori.
Citiţi şi:
- Infrastructura locativă – o prioritate a administraţiei locale a oraşului Beclean
- Reabilitarea termică a blocurilor, pe masa Consiliului Local Beclean
- Beclean: Construcția blocului ANL pentru medici începe în luna martie
- Mansardarea blocurilor, varianta liberală pentru ANL
- Primarul Nicolae Moldovan: Se implementează etapa a 3-a de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din Beclean!
Adaugă comentariu nou