BN: 139 persoane în carantină, toate testate. Aproape 2000 de bistriţeni în izolare la domiciliu
Mar, 03/24/2020 - 10:02
La nivelul judeţului nostru, sunt 139 persoane în carantină - au ieșit 8, au intrat alte 20 - şi 1955 persoane în izolare la domiciliu, conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.
Tuturor persoanele aflate în carantină, la momentul de față, le-au fost prelevate probe pentru testarea CoVid-19. S-au primit 97 de rezultate negative, iar rezultatele celorlalte persoane sunt în așteptare, se arată în comunicatul transmis de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
***
La nivel național, 576 persoane au fost diagnosticate cu CoVid-19, dintre care 73 au fost vindecate, iar 8 persoane au decedat.
Grupul de Comunicare Strategică a informat în această dimineață a fost înregistrat al optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Craiova, confirmat pozitiv în data de 19.03.2020. Pacientul a sosit pe data de 07.03.2020 din Italia împreună cu fiica sa, care se află în acest test moment în autoizolare. Pacientul a fost internat pe data de 19.03.2020 la SCBI Craiova cu insuficiență respiratorie, fiind internat pe sectia ATI a spitalului. Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină. De asemenea, pacientul avea obezitate grad II.
***
Rugăm cetățenii județului nostru să aibă în vedere prevederile ORDONANȚEI MILITARE nr. 2 din 21.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19! Pentru informațiii despre noul Coronavirus vă rugăm accesați pagina: https://bn.prefectura.mai.gov.ro/informatii-referitoare-la-coronavirus/. Pentru date actualizate în timp real despre țările vizate, accesați link-ul http://www.cnscbt.ro/), respectiv „Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19”.
Vă rugăm să nu uitați de 0800800358 - linia verde, unde cetăţenii pot primi informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19. Programul de funcţionare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 şi 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. Românii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă, iar pentru solicitarea de informaţii să apeleze linia TELVERDE. De asemenea, puteți apela și numerele de permanență ale Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud: 0263217337 și 0263217309 – telefoanele la care cetățenii care se întorc din străinătate în județul Bistrița-Năsăud pot primi lămuriri legate de transport/izolare/carantinare, după caz.
În continuare insistăm să respectați măsurile transmise de autorități și să vă informați doar din surse oficiale!
Citiţi şi:
- Bistriţa-Năsăud: 150 de persoane în carantină, peste 2200 de bistriţeni izolaţi la domiciliu
- Bistriţa-Năsăud: 97 de teste negative, la coronavirus! 1245 bistriţeni sunt izolaţi la domiciliu
- Alte 18 rezultate negative pentru persoane din judeţ! 200 de persoane sunt în carantină, alte 3500 în izolare la domiciliu
- Bistriţa-Năsăud: 99 persoane în carantină, 330 bistriţeni în izolare la domiciliu!
- BN: 112 persoane in carantina si 811 bistriteni izolati la domiciliu

Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 14:14
Jurnal și lectură cu Ion Moise Cultura
Comentarii
Mihai -
Dum, 02:48
Dumnezeu sa i odihneasca vesnic sufletul in Imparatia Cerurilor si sa i ierte pacatele !
Ma bucur...
Alexa Palindru -
Dum, 02:27
Cine ește acest condeier care se crede scriitoriu? Poezia nu o termină, cum scria Adi Popescu,...
Victor S. -
Sâm, 10:10
Felicitări poetului Ion Radu Zăgreanu pentru acest poem în proză! Felicitări pentru păharele...
Ioan -
Vin, 23:38
„Mă bucur de această reîntâlnire cu doamna profesoară prin intermediul cotidianului Răsunetul.I se...
Todorean Sabin -
Vin, 18:18
Dumnezeu să-l odihnească în pace, om bun și harnic.
Aniversări
La ceas aniversar, ziarul Răsunetul îi transmite cele mai frumoase gânduri prietenului şi colaboratorului Vasile Tomi, membru activ al Asociației...
La ceas aniversar, îi transmitem artistei Mia Dan, nume de referință al cântecului popular, cele mai bune gânduri și urări de sănătate, liniște...
La popas aniversar, adresăm cele mai calde gânduri de bine doamnei profesor Domnica Homei, directorul Liceului Tehnologic Telciu.























Adaugă comentariu nou