Brumă aurie în podgoria lui Bănică

Toamna este anotimpul ce-l fericeşte şi-l bucură cel mai mult. Şi-l iubeşte, aidoma unei mame ce-şi priveşte pruncul, când vede cum rodul îi răsplăteşte munca de un an de zile. Adrian Botiş sau cum este deja foarte cunoscut, Bănică, a învăţat de mic unele dintre tainele miraculoase ale viţei-de-vie. Într-un reportaj recent despre satul Sâniacob, am stat de vorbă cu „patriarhul”  viticulturii din zonă, nonagenarul Coman Stan, care ne-a spus cu vădită mulţumire: „Mă bucur că aici, la noi, viticultura, după câţiva ani de furtună, a ajuns pe mâini vrednice. Este vorba despre tânărul Bănică, un fiu de-al nostru, de-al satului, care a învăţat de la bunicul său, viticultor prin vocaţie, această meserie nobilă, aşa cum sunt şi strugurii pe care-i produce”.

          Adrian Botiş nu are o diplomă cu antetul unei facultăţi de profil. Are însă una foarte valoroasă, obţinută prin pasiune, îndrăzneală, muncă, o dragoste înnăscută şi multă neodihnă. Iar calificativul de „foarte bine” are gustul aromat al vinului roze. În primii ani de după 1989, s-a ocupat de cu totul altceva. De prelucrarea lemnului, de comerţ. Şi, deodată, ca o revelaţie, şi-a amintit de spusele bunicului său din Sâniacob: „Pământul trebuie să-l preţuieşti, să-l îngrijeşti, să nu-ţi baţi joc de el. În el e viaţa noastră”. Şi astfel a început lungul şi anevoiosul drum al vinului, de la butaşii plantaţi până în paharul consumatorilor.

          Suntem în crama lui Bănică. Este împreună cu tehnologul Iosif Imbuzan, cel care are la activ vreo 40 de ani de muncă pe tărâmul facerii vinului. O cramă modernă, cu o linie de fabricaţie de ultimă generaţie. Sosesc tractoarele încărcate cu vane pline ochi de struguri, de Pinoit Gris, ce se recoltează acum. Se descarcă într-un recipient special, urmează desciorchinarea, boabele sunt măcinate (îl întreb pe Bănică pe când fecioare îngenue vor zdrobi cu picioarele strugurii, aşa cum se proceda cândva pe undeva), rezultă mustul care este condus către uriaşele recipiente. Totul este automatizat şi urmărit electronic. Dulceaţa, aciditatea, perioada de fermentaţie şi celelalte elemente ale tehnologiei sunt sub control. Pică Imbuzan se miră făcând comparaţia cu vechea cramă.

          Şi un dispecer general tronează în firma „Vie vin” Lechinţa. Este doamna M. Botiş, inginer agronom, cu diplomă şi practică îndelungată. Ea urmăreşte cu ochii specialistului viaţa viei, de la plantare până la îmbuteliere.

Ajungem cu un 4x4 în tarlaua „Faţă vii” de la Vermeş. 26 de culegători sunt în pauza de masă. Zilnic, o mâncare caldă primesc plus simbria în lei. Majoritatea sunt din Matei (în urmă cu vreo 35 ani zeci de mateieni treceau dealul la cules de struguri şi mere). Domnul Bănică este foarte mulţumit de ei. Se pricep la vie, la toate fazele ciclului vegetal. Producţia este foarte bună, în jur de 10-12 tone la hectar, îmi spune interlocutorul. Deşi am avut şi unele necazuri în alte tarlale, aici obţinem o producţie foarte bună. Am şi muncit pentru asta. 15 hectare sunt culese în aceste zile. Faţă de 2016, am mai adăugat la zestrea viticolă încă 5 hectare, iar în 2018 vom ajunge la 30.

          Vinul din crama „Vie vin” Lechinţa, din soiurile albe şi roze, sunt de cea mai bună calitate, certificate D.O.C. Am întâlnit aici, în ziua documentării, cetăţeni din zona Maramureşului, după vin. S-a dus vestea până acolo. De altfel, aflăm că se intenţionează să se deschidă şi la Baia Mare un magazin de prezentare şi desfacere, aşa cum există şi la Bistriţa (vizavi de Muzeul Judeţean).

În nopţile trecute a căzut bruma şi peste viile de la Vermeş şi Lechinţa. O brumă ce dă o culoare aurie ciorchinilor de struguri. La vremea culesului şi nu numai, Adrian Botiş e mereu pe drumuri. Pe potecile dintre vii, pe drumuri de hotar ori pe autostrăzi. Recent, a fugit până în Bulgaria într-o afacere legată tot de vie şi vin. Drumuri, telefoane, întâlniri, nu-i dau prea mult răgaz, dar, totuşi, în puţinele clipe de pauză dorul îl poartă în natură, în vie, acolo unde poate să-şi trăiască bucuria altui început. Tot acolo îşi bucură sufletul luminat de natura ce îi conferă o satisfacţie deplină. E un ziditor şi un continuator al unei tradiţii pentru care Lechinţa este sinonimă cu vinul, cel izvorât din nemurire.