Bucuria Floriilor, la Căianu Mic

De sărbătoarea Floriilor, primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, alături de directorul liceului, Ovidiu Boca, au fost prezenţi la Biserica Ortodoxă din localitate, unde a participat alături de credincioși la slujba dedicată acestei mari sărbători creștine.
Evenimentul a marcat Intrarea Domnului în Ierusalim, un moment cu profundă semnificație spirituală, care vestește apropierea Sfintelor Paști și biruința credinței și a luminii.
Primarul a evidențiat atmosfera deosebită din biserică, caracterizată prin rugăciune, cânt și liniște sufletească, subliniind bucuria de a fi alături de comunitate într-un astfel de moment.
Cuvântul de învățătură rostit de părintele Alexandru Gherghel a fost unul profund și ziditor, iar momentele oferite de copiii prezenți au adus un plus de emoție și frumusețe sărbătorii.
Edilul a transmis mulțumiri părintelui paroh pentru invitație și a adresat urări de „La mulți ani” tuturor celor care își sărbătoresc onomastica de Florii, dorindu-le tuturor credincioșilor pace, sănătate și bucurii sufletești.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5