Concert de pricesne, de Florii, la Susenii Bârgăului
Duminică, 5 aprilie 2026, de sărbătoarea Floriilor, credincioșii din Susenii Bârgăului au trăit momente de profundă încărcătură spirituală și emoțională, în cadrul evenimentului „Pentru Tine, Doamne, florile înfloresc”, ajuns la ediția a III-a.
Înainte de Sfânta Liturghie, la Biserica Ortodoxă „Înălțarea Domnului” a avut loc sfințirea ramurilor de salcie, oficiată de părintele Gabriel Pugna, moment simbolic ce marchează intrarea Domnului în Ierusalim și păstrează vie tradiția creștină.
Programul a continuat cu un concert de pricesne, care a adus în fața publicului interpreți îndrăgiți ai muzicii religioase și tradiționale: Cornelia Ardelean Archiudean, Alexandru Pugna, Cristina Bugnar, Florina Bălan, Andreea Pavelean, Silviu Avram, precum și tinerele Andreea și Daria Cioată, acompaniaţi de Andrei Pop, iar sunetul a fost asigurat de Florin Sas.
Evenimentul a fost prezentat de scriitorul şi jurnalistul Menuț Maximinian, iar atmosfera a fost una de aleasă trăire duhovnicească, în care credința, tradiția și muzica au creat o adevărată punte între suflete.
Concertul, organizat de Florina Bălan, a reunit numeroși credincioși și iubitori ai pricesnelor, confirmând încă o dată importanța păstrării valorilor spirituale și culturale în comunitatea bârgăuană. Evenimentul va fi transmit în Joia Mare, de la ora 19, la Răsunetul.
Citiţi şi:
- Concert de pricesne, de Florii, la Bistrița Bârgăului
- De Florii, Paraclisul Maicii Domnului și concert de pricesne „Lumină din Lumină” la Bistrița
- Manele, chiftele, pricesne, miresme
- Larisa Bozbici îşi lansează albumul de pricesne, de Florii, la Biserica din Dumitra
- În prezenţa episcopului Macarie, recital de pricesne, la Biserica de la Coroana, cu clasa prof. Cristina Bălan. Invitat special: ALEXANDRU PUGNA

























Adaugă comentariu nou