Bucuria pentru lectură

De-a lungul anilor, scriitoarea Melania Cuc a prezentat, în revistele de specialitate, zeci, poate chiar sute de cronici ce i-a adus pe scriitori mai aproape de cititori. Cu generozitatea-i specifică, dincolo de care străbate însă şi acurateţea şi ochiul critic, Melania Cuc a adus în revistele vremii cronici despre cărţile primite cu autograf de la confraţii ei. O parte dintre aceste cronici sunt aşezate în volumul „Estuare cu autograf”, apărut la Editura Karuna. Se vede în scrisul Melaniei Cuc bucuria pentru lectură, descoperirea în fiecare carte a unui sâmbure de foc viu.
Cartea de critică literară surprinde în cele 200 de pagini mulţime de nume din rândul scriitorilor, fiecare cu destinul şi pecetea lui. Primul text este despre Dan C. Mihăilescu „Omul care prin atâtea minuni ce ţin de istoria literară a reuşit să transforme o bâlbă de televiziune în perlă literară adevărată”.
Despre Nicolae Băciuţ, Melania spune că „există frumos în ceea ce face, există inteligenţă prin ceea ce scrie şi este şi generos cu colegii de breaslă pe care-i editează şi-i promovează fără parcimonie”. În scrierile lui Grigore Avram găsim „O gamă de sentimente diverse, preluate din imediata noastră vecinătate, dar şi altele de o verticalitate care ţine doar de lumina eternităţii divine”. Nu putea lipsi dintre autorii prezentaţi Victoria Fătu Nalaţiu, care „scrie cu aplecare spre starea interioară, cu accente de filozofie de viaţă care în conceptul său personal devin pilde, proverbe, aforisme cu o consistenţă verbală ce încântă cititorul”.
Ovidiu Pojar „mizează pe desăvârşirea fiecărui vers în sine, cu putere de percepţie filozofală a lumii care-l înconjoară”, iar Alexandru Cristian Miloş este „un personaj interesant, un tip cu o alură de căutător de comori străvechi şi un nonconformist care intrigă prin teza astropaleolitică”, mergând pe firul portretelor literare făcute de Melania Cuc ajungem la Maria Olteanu, care are „o putere de developare a esenţei problemelor, reuşind să creeze lumi interesante”. Elena M. Cîmpan, pentru care „poezia este viaţă şi religie, sacru şi profan, un conglomerat organic în care străluceşte praf de stele”, Cornel Cotuţiu „un scriitor care vrei nu vrei te scoate din amorţire... să deschizi ochii şi să priveşti lumea înconjurătoare prin lentila sa de observaţie”.
Dintre cronicile prezente în volum merită să amintim şi pe cele dedicate scriitorilor Mihaela Aionesei. Veronica Ştir, Cornel Leu, Elisabeta Iosif, Valentin Marica, Cezarina Adamescu, Iulian Chivu, Răzvan Ducan, Elisabeta Luşcan etc.
Cartea Melaniei Cuc este un omagiu adus scrisului şi conturează dincolo de feţele fiecărui scriitor ce se văd, răsfoind aceste pargini ca într-o adevărată oglindă, un crez, acela în frumuseţea cuvântului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5