Bucuria revărsată la Învierea Domnului Iisus Hristos în „catedrala de suflet”
Clipe înălţătoare, de mare spiritualitate creştin ortodoxă, de o evlavie duhovnicească deosebită, de speranţă, linişte sufletească şi mare adevăr au trăit credincioşii prezenţi la slujba de Înviere a Mântuitorului Iisus Hristos, curtea Spitalului TBC din Bistriţa dovedindu-se neîncăpătoare pentru frumoasa şi liniştitoarea „catedrală de suflet”, cum îi place să-i spună P.C. preot de caritate Viorel Lucian Pop, cel care păstoreşte, cu multă credinţă şi dragoste, acest minunat şi liniştitor locaş, un preot cu har şi dăruire pentru credincioşi, care se implică în acte de milostenie pentru nevoiaşi şi se roagă cu râvnă pentru cei bolnavi şi în necazuri, inclusiv pentru cei aflaţi în Spitalul TBC.
Având hramul Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, biserica a fost cea care i-a primit la rugă pe tot parcursul Săptămânii Patimilor, inclusiv în vinerea Prohodului Domnului Iisus Hristos, când s-au întristat de moartea prin răstignire a Mântuitorului, dar s-au bucurat nespus de mult de Învierea Domnului Iisus Hristos când preotul i-a chemat „Veniţi să luaţi lumină!”
Atât noaptea Învierii, cât şi prima zi de Sfintele Paşti au fost momente în care mulţimea de credincioşi a simţit sufleteşte prezenţa Domnului Iisus Hristos în mijlocul lor, iar cântăreţul bisericesc, cel care a dat pasca – fam. Halostă, diacul şi cei prezenţi au cântat cu tot sufletul şi inima „Hristos a înviat din morţi / Cu moartea pe moarte călcând/ Şi celor din morminte/ Viaţă dăruindu-le!”
A fost marele Praznic al Creştinătăţii. Doamne ajută-ne!
Adaugă comentariu nou