BUCURAȚI-VĂ! NU VĂ TEMEȚI!

„Hristos a Înviat din morți / Cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte / Viață dăruindu-le!”

Toată săptămâna ce a trecut a stat sub semnul Crucii. Crucea Răstignirii lui Hristos, Crucea fiecăruia dintre noi. Cine înțelege Taina Sfintei Cruci, va înțelege și Taina Învierii, Taina vieții și a morții.

            Dacă până la Iisus Hristos, crucea era considerată lemn de ocară, de pedeapsă, de la Jertfa Sa încoace, Crucea a devenit „armă asupra diavolilor”, tărie împotriva răului și a necazurilor, armă de biruință. Mântuitorul a făcut două Liturghii în timpul șederii Sale pe pământ: cea de la Cina cea de Taină și o a doua, Liturghia sângeroasă, Jertfa Supremă, dându-și viața pentru spălarea păcatelor noastre. Batjocorit, lovit, umilit, hulit, părăsit de toți, în Mâinile Tatălui și-a dat Duhul. Astfel este Suprema Jerftă mântuitoare a Sfintei Treimi.

            Pe Cruce stă scris atât modul în care L-am răsplătit pe Dumnezeu pentru că ne-a creat, precum și marea sa dragoste pentru cei ce L-au răstignit, pentru copiii ce I-au bătut cuiele în tălpi și în palme. Crucea este o taină, cum este și Taina Învierii. Ceea ce trebuie să înțelegem și să simțim este că, ducând Crucea proprie, pe Golgota vieții sale, dar cu sufletul și cu ochii mereu spre Dumnezeu, va pune umărul la povara Crucii lui Hristos. Mântuitorul a pătimit cu trupul și pe trupul Său a primit Crucea. Pe creștetul Său de om a avut cununa de spini și în palmele Sale de om i-au fost bătute cuiele. Dar Și-a dat Duhul, Sufletul, în mâinile lui Dumnezeu Tatăl. Astfel, de pe Cruce noi gustăm și ne săturăm din „trupul și sângele Domnului.”

            Crucea ne învață smerenia. Pe Drumul Crucii S-a făcut atât de neputincios, încât Simion din Cirena a fost obligat de către soldați să ducă Crucea Lui Hristos, lepădându-Se de Sinele Dumnezeiesc.  Prin el, întreaga omenire L-a ajutat pe Dumnezeu sub povara crucii. La rândul nostru, când crucea ni se va părea mult prea grea pe umerii noștri vlăguiți de suferință, Îl vom chema pe Iisus Hristos în ajutor, să „își plătească datoria”. O altă lecție pe care o dobândim și o punem la suflet este cea a iubirii. Căci „Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat” ca miel de jertfă pentru păcatele noastre. Cea mai adevărată și mai profundă declarație de dragoste a lui Dumnezeu față de noi este răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos. Ne asumăm crucea noastră și, ca buni creștini, ne asumăm Crucea lui Hristos, iar finalitatea va fi învierea noastră, împreună cu Hristos. Crucea nu este ceva opțional, ci este o condiție de a fi cu Hristos.

            După ce în această săptămână a pătimirilor am pășit împreună cu Hristos pe Drumul Crucii, iar în Sâmbăta Mare am coborât în iadul din sufletul nostru, iată-ne înviind împreună cu El, simțindu-i fiecare pe morții noștri stând la „masa” de Înviere laolaltă cu noi. Când Mântuitorul a Înviat, a ieșit cu toți porii trupului Său prin piatra de mormânt și ne spune tuturor celor care credem în Învierea Sa și a noastră: „Bucurați-vă! Nu vă temeți! Eu am biruit moartea.” Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi, ziua  nădejdii în mântuire, ziua când lumina din suflete e adunată la un loc prin rugăciuni, prin privegheri, fapte bune, printre acestea aflându-se iertarea și iubirea de aproape. Lumânările de ceară curată și frumos împodobite, strălucirea îngerească a veșmintelor preoțești, dar mai ales cântările și rugăciunile bisericești, fac din atmosfera liturgică icoană a nespusei frumuseți pregătite celor care iubesc Persoanele Sfintei Treimi și lumea cea nevăzută.

            Moartea a fost biruită, întunericul s-a preschimbat în lumină, iar sufletul nostru și-a schimbat veșmântul. Zilele ce urmează sunt pline de soare, căci Hristos este printre noi, Hristos Cel Înviat care ne spune: ”Eu am biruit!” Fiecare simte Lumina, Lumina cea dătătoare de speranță, de curaj și de credința în propria Înviere și în Învierea celor dragi. Sufletul omului s-a unit cu Cerul, a cântat imnuri de slavă cu cetele îngerești. Să-I facem loc la masă celui mai ales, celui mai important musafir: Iisus Hristos. El vine, plin de răni, de suferință și de urmele cuielor, plin de smerenie și de umilință, dar triumfător și fericit, cu darul ales în zi de Paști, cu darul mântuirii, cu izbânda asupra morții. Sărbătoarea Paștilor  e un moment de trezire a spiritului divin din ființa umană. Învierea Mântuitorului este comuniunea perfectă cu Dumnezeu, este momentul renașterii sufletești, al  primăverii din noi, pentru că adevărata primăvară este primăvara lui Hristos.

            „Despre Dumnezeu nu poți vorbi decât așa: Îl întrupezi în Floare și-L ridici în palme, Îl prefaci în gând și-L tăinuiești în suflet, Îl asemeni cu un izvor și-L lași să-ți curgă lin peste picioare, Îl prefaci în Soare și-L aduni în ochi, Îl întrupezi Om și-L rogi să stea lângă tine....”

                                                                               (Lucian Blaga)

                                                                                            Prof. Mirela Rus