Prof. Mirela Rus: Hristos a Înviat! Să înviem și noi din iadul morții noastre!

               

„Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate.”                                                 (Mircea Eliade)

 

            Sărbătoarea de Paști este despre jertfă, și anume despre jertfa ca dar. Dumnezeu este expresia iubirii; este o structură jertfelnică, trăitoare și grăitoare. Nu trebuie decât să deschizi inima și vei vedea că El este acolo.

            Auzim la Taina Sfântului Maslu, în  Evanghelia cu Zaheu, cuvintele lui Iisus Hristos: „Coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!” De ce cuvântul „trebuie”? Cu ce era obligat Hristos față de Zaheu, cu ce este El obligat față de noi, oamenii? Dumnezeu este IUBIRE, El trebuie să fie, acesta este modul Său de a fi, și anume, în celălalt. Dacă ar fi altfel, atunci ar ieși din firea Sa.

            Dumnezeu Tatăl Și-a arătat dragostea față de creația Sa, omul, dăruindu-i chipul Său. Iar dovada supremă de iubire este faptul că Și-a dat pe Unicul Său Fiu pentru Mântuirea noastră. Și L-a dat morții, și încă morții pe Cruce! Iisus Hristos, spălând păcatele noastre cu propriul sânge, „a călcat cu moartea pe moarte” prin Înviere. Călcând moartea pe moarte, a coborât atât de jos în ființa umană, ajungând la iad. Iar Învierea semnifică urcarea la Rai. Deci sunt cele două laturi existențiale ale ființei umane. În icoana sau scena „coborârii la iad” se poate regăsi fiecare dintre noi: de vom avea puterea să coborâm în sufletul nostru foarte jos, sau în cel mai de jos ungher, e posibil să ne înfricoșăm și primul impuls să fie acela de a bate în retragere; vom găsi acolo toate temerile, slăbiciunile, patimile noastre. Hristos îi spune Sfântului Siluan: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui.” Ajuns în iadul din sufletul tău și văzând că nu mai ai unde coborî mai jos, strigi: „Doamne, scapă-mă!” O dată ceri iertare, apoi, îndurare. Și Îl vom găsi fiecare pe Dumnezeu chiar acolo, în iadul sufletului nostru. Dumnezeu nu este doar acolo sus, în Înalturi, încât să nu putem ajunge la El. Uneori sau de multe ori coboară atât de profund în sinea noastră, încât avem de parcurs un drum extrem de anevoios, un drum al Crucii, pentru a-L putea găsi și a învia odată cu El. Când Dumnezeu ne va elibera din iadul din sufletul nostru, înseamnă că am înviat. Înseamnă că, de mână cu Dumnezeu cel Înviat, sau prinzându-ne de poala hainei Sale, am zdrobit porțile iadului, care nu sunt altceva decât scuzele noastre sau propriile noastre îndreptățiri pentru fiecare păcat, cădere, sau renunțare. Drumul Crucii, precum și spargerea porților iadului nostru, sunt posibile în și prin biserică și prin Sfintele Taine.

            Crucea suferinței nu este altceva decât un mod de a înțelege și a cunoaște calea și jertfa lui Hristos. Iadul suferinței nu este dat spre moarte, ci spre încercarea credinței, spre a ne apropia de taina răstignirii și a pogorârii lui Hristos la Iad. Jertfa pe Cruce a Mântutorului nu a pus capăt suferinței omului, ci El ne-a încredințat că va trece împreună cu noi peste dureri și necazuri. Zilele din Săptămâna Pătimirilor ne-au chemat să împărțim cu Hristos soarta Sa, să punem umărul la Crucea Sa, să bem împreună cu El paharul răstignirii pe Cruce.

            Fiecare zi ar trebui trăită precum o Golgotă. Asumându-ne Crucea, vom face din ea o grea, dar dulce cărare către Cer. Primăvara zâmbește, pământul reavăn se dezmorțește și așteaptă să dea rod nou, iar omul se redeșteaptă și se pregătește să învie fiecare din propria moarte. Pe calea Postului și a Crucii, ne-am mai și împiedicat de încercări înghimpate, am simțit și blânda adiere a vântului aducător de nădejde, însă cu încredere că primăvara Învierii este aproape. Am urmat lui Hristos, cu crucea noastră în toate zilele, uneori am urcat și noi pe Crucea Lui, fiindu-ne prea grea a noastră, dar ne-am lăsat „răstigniți împreună cu El”, cu durere, dar și cu credința că „vom învia împreună cu El”, noi și dragii noștri.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5