Bugetul municipiului Bistriţa a fost aprobat
Consilierii municipali au aprobat, joi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, după circa 7 ore de dezbateri, bugetul Bistriţei pe 2015.
Proiectul de buget a fost aprobat cu 11 voturi pentru, 2 împotrivă şi 4 abţineri. Consilierii municipali din PNL i-au reproşat edilului Ovidiu Creţu modul de repartizare a banilor pe proiecte neclare, lipsite de viziune, prin „rostogolirea unor cifre care nu prezintă realitatea”. Liderul de grup Gheorghe Tuţă a mai spus că dincolo de votul final din şedinţa extraordinară de joi, consilierii municipali ai PNL vor continua să disemineze toate aceste obiecţii, prin întâlniri cu cetăţenii, conferinţe de presă.
Bugetul municipiului Bistriţa este estimat la peste 280,5 milioane lei. Peste 134 milioane lei din bugetul pe anul acesta al municipiului Bistriţa, ceea ce reprezintă 47,81% din suma totală, vor fi folosite pentru dezvoltare. Primarul Ovidiu Creţu a precizat că principalul obiectiv de investiţii îl reprezintă construirea unei pârtii de schi în Complexul Wonderland, licitaţia fiind deja adjudecată de un consorţiu româno-elveţian (Record – Bartholet Maschinenbau). Pentru aceste lucrări, municipiul a contractat un împrumut bancar în valoare de 18 milioane lei. „Semnarea contractului este o chestiune de două săptămâni. În momentul semnării contractului, municipiul este angajat. În ceea ce priveşte pârtia de schi lucrurile sunt încheiate”, a precizat edilul Ovidiu Creţu.
De asemenea, 6,8 milioane lei sunt prevăzute pentru amenajarea de străzi (str. I. Hossu, str. T. Brediceanu, sec. 9 Viişoara , str. Av. M. Berbecariu, str. Castelanului, str. sec.7 Sigmir, str. Grigore Pletosu şi finalizare str. Busuiocului; începerea procedurilor de contractare pentru 7 străzi care se vor finaliza în 2016 (Drumul Dumitrei Vechi, Tudor Jarda, Valea Sigmirului, Cocorului, Huniazilor, Bastionului, Bujorului) şi modernizarea străzilor( Colibiţei şi Arţarilor); 4,28 milioane lei pentru modernizarea ştrandului municipal, 3 milioane lei pentru construirea unui pod peste râul Bistriţa Ardeleană, circa 1,65 milioane lei pentru construcţia de blocuri sociale şi ANL, peste un milion pentru construcţia de parcări etajate şi 1,54 milioane lei pentru continuarea cadastrului general şi al spaţiilor verzi.
În plus, municipalitatea va cheltui aproximativ 1,75 milioane lei pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare a centrului istoric, care va sta la baza viitoarelor proiecte cu finanţare europeană pe care Bistriţa va încerca să le câştige. În plan sunt prinse restaurarea Bisericii Evanghelice din centru, simbolul oraşului, reabilitarea ansamblului de clădiri cu arcade Sugălete, a pasajelor şi străzilor din zona centrală, precum şi reconstruirea uneia dintre porţile de acces în vechea cetate medievală - Poarta Lemnelor. Pe lângă cheltuielile de la capitolul dezvoltare, vor fi alocate 75,4 milioane lei pentru cheltuielile de personal (26,89% din total) şi circa 58 milioane lei pentru bunuri şi servicii (20,66%).
Citiţi şi:
- Bugetul Bistriţei pe 2015: peste 280 milioane lei. Cum va împărţi administraţia locală banii şi ce investiţii va face?
- Recurs la memorie sau nevoia de simplificare…
- Împrumutul rămâne, cu mici modificări de structură
- Cum arată o şedinţă extraordinară a lui Ovidiu Creţu…
- PDL Bistriţa: Vrem o administraţie corectă care să producă rezultate pentru cetăţenii ei, nu pentru ambiţiile unui primar
Adaugă comentariu nou