Ca să scape de gura nevestei, a alarmat Poliţia

Un bărbat de 60 de ani, din municipiul Bistriţa, s-a ales cu o amendă de 200 lei, după ce a pus Poliţie pe drumuri, şi asta pentru a avea o scuză în faţa soţiei.
Miercuri seara, Ioan D. a sesizat că după ce a consumat băuturi alcoolice într-un bar de pe strada C. R. Vivu, în drum spre casă, a fost acostat de persoane necunoscute care, prin violenţă, l-au deposedat de suma de 350 lei şi telefonul mobil.
„Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, însă bărbatul a refuzat să colaboreze cu aceştia. În urma investigaţiilor efectuate s-a constatat că cele relatate telefonic de apelant nu se confirmă. Astfel, acesta ar fi părăsit singur localul cu intenţia de a se deplasa la domiciliu, şi mergând pe lângă bicicletă ar fi căzut de câteva ori, iar în momentul în care a intenţionat să introducă bicicleta în magazia din spatele blocului unde locuieşte, a constat că nu mai are cheile în buzunar, telefonul mobil şi nici banii. Ajuns la domiciliu, i-a relatat soţiei sale că a fost agresat de doi tineri şi deposedat de bicicletă şi de restul bunurilor, ulterior sesizând aceste aspecte şi prin apelul unic de urgenţă 112”, precizează inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 61/1991 republicată, cu suma de 200 lei pentru alarmarea fără temei a organelor de poliţie.
„Reamintim faptul că numărul unic de urgenţă 112 se apelează atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate pentru asigurarea asistenţei imediate, în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul, conform OUG nr. 34/2008. Totodată, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă 112 determină blocarea unor resurse umane şi financiare care ar fi necesare pentru asistenţa unor urgenţe reale!”, atrage atenţia inspectorul Antonela Gorgan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5