“Călăul harnic” de Alexandru Petria

http://www.agentiadecarte.ro

În curând, la Editura Herg Benet va apărea volumul “Călăul harnic” de Alexandru Petria. “Alexandru Petria este autorul excelentului volum de povestiri “Denia Neagră”, apărut de curând la această editură, şi al minunatelor „nopţi cu Renata”, o mică bijuterie de literatură erotică. Poeziile pe care a început să le posteze pe blogul său în această primăvară au fost pentru mine o surpriză. Una foarte plăcută, de altfel, şi iată-le acum făcând laolaltă un volum. Ceea ce mă tulbură în primul rând în această poezie, în mod esenţial de dragoste, este forţa imaginilor şi modul surprinzător în care acestea se asociază. Nu, nu la întâmplare, pentru că nu despre suprarealism este vorba în poezia lui Alexandru Petria, ci după nişte criterii misterioase şi una dintre cele mai palpitante dimensiuni ale lecturii este să încerci să găseşti raţiunea – sau, poate, i-raţiunea! – care stă în spatele acestor asocieri. Bun venit în poezie Alexandru Petria. De fapt, bine ai revenit. Nu cunosc cele două volume de acum douăzeci de ani, dar cum cel de faţă e straşnic, va trebui să le caut şi pe acelea, ca să înţeleg cum stau istoriceşte lucrurile, pe ce se bazează excelenţa acestui volum…” - Liviu Antonesei

“Pe Alexandru Petria îl ştiam ca pe un bun prozator şi ca pe un publicist vertical. Cu acest volum îmi dau seama că este şi un poet extraordinar.” Liviu Ioan Stoiciu

“Întâlnirea cu acest lirism demn de Benedetti sau Montalbán mi-a provocat o reală şi intensă plăcere. De aceea, fără să stau pe gânduri, m-am hotărât să traduc Călăul harnic în franceză pentru editura noastră. Alexandru Petria este un mare poet.” Raoul Weiss, editor Le Présent Littéraire

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5