Camelia Tabără: Nu vom accepta formaţiuni de studiu sub 12 elevi. Colibiţa, singura excepţie!

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a anunţat, în cadrul primei şedinţe cu directorii din anul 2018-2019, că reducerea numărului de copii cu 5% trebuie să se revadă cumva şi o reducere a formaţiunilor de studiu şi a normelor didactice. Prof. Camelia Tabără a precizat că formaţiunile sub 12 copii nu pot funcţiona şi se impune restructurarea lor, iar aceste lucruri au fost explicate mai multor delegaţii de părinţi care au înţeles că „nu poate fi plătită doamna învăţătoare dacă sunt mai puţin de 12 copii". Singura excepţie o reprezintă şcoala de la Colibiţa, asta pentru că acolo copiii ar fi avut de făcut naveta 25 de kilometri pe un drum în lucru.

         „În această săptămână avem de făcut constituirea formaţiunilor de studiu. Această chestiune este destul de importantă pentru că implică sau induce un anumit efect de consumare a bugetului pe 2019, în pondere de 75%. Ştim cu toţii că am pornit într-un fel în februarie şi am ajustat formaţiunile şi normările, după atenţionarea ministerului din luna august că avem o depăşire de buget. )...) Lucrurile trebuie să se aşeze pe o normalitate, într-un sens foarte clar: dacă avem o reducere a copiilor cu 5% ca efective, asta trebuie să se regăsească în scăderea procentuală a formaţiunilor de studiu şi a normelor. Am ajustat faţă de proiectul din februarie şi fiecare aţi primit un numărd e norme. (...)  De acum şi până în 31 august 2019 trebuie să monitorizăm dacă resurssa umană normată este justificată, este pe lege. Inspectorul de sector va avea responsabilitate în timpul anului să verifice dacă într-adevăr în sala de clasă există 12 copii sau nu. Faţă de anul trecut, dacă la un moment dat se întâmplă ca acea formaţiune să scadă şi să ne plece copii, cu siguranţă se restructurează. Pe legea bugetului de stat, fără aprobarea ordonatorului principal de credite nu pot funcţiona asemenea formaţiuni. Am stat de vorbă cu nenumăraţi părinţi, cu nenumăraţi primari, cu nenumăraţi directori şi nu am avut decât o abordare: formaţiune legală sau nelegală, avem copii sau nu avem copii”, a explicat generalul Camelia Tabără.

         Avizarea formaţiunilor de studiu pe fiecare şcoală, în bloc, inclusiv sub limita minimă şi peste limita maximă, va fi aprobată în Consiliul de Administraţie al ISJ BN, de miercurea viitoare, cu "acord/refuz".  Ulterior va fi ajustat numărul personalului auxiliar şi al celui didactic.

         „Dacă am proiectat o formaţiune în simultan (n.n. clasă simultană) şi au venit copii din străinătate, bineînţeles că se desface clasa, că acolo vor fi două formaţiuni. În fiecare zi se actualizează posturi. Avem fete cu note mari şi frumoase din concurs, are cine să vină”, a mai spus prof. Camelia Tabără.

         Inspectorul şcolar general a adăugat că orice fel de modificare survenită în efectivele de copii – pleacă sau vin – trebuie corectată în documentele oficiale.

         „Am avut o surpriză plăcută, în aceste zile am stat de vorbă cu foarte multe delegaţii de părinţi. Vin din vârful muntelui să ne spună de ce nu putem să le dăm cadru didactic, am explicat şi au înţeles. Dacă nu sunt 12 copii în sala de clasă, nu poate fi plătită doamna învăţătoare. Atunci trebuie găsită o soluţie. În comunele în care aveţi multe structuri, în care se poate merge pe drumuri practicabile, îi distribuiţi, dar o formaţiune ilegală nu aprobăm, cu excepţia Colibiţei, pe care din start am aprobat-o ca excepţie. Excepţie înseamnă o structură la 25 de km de şcoala de bază, fără drum practicabil. După ce drumul va fi făcut şi finalizat, va fi o altă discuţie, dar în acest moment este exclus să poată naveta acei copii între Bistriţa Bârgăului şi Colibiţa. Acvolo avem o formaţiune de ciclu primar şi o formaţiune de ciclu gimnazial. În faţa Ministerului venim ca o excepţie, dar e altceva între Dumitra şi Cepari, între Bistriţa Bârgăului 1 şi Bistriţa Bârgăului 2”, a exemplificat prof. Camelia Tabără.

 

Comentarii

01/08/19 14:36
mary

bine ca acceptati licee unde sunt inscrisi in mod fals la maieru sute de tineri care nu frecventeaza scoala ,unde tinerii merg la munca in strainatate iar apoi trimit bani la directori profesori , se dau teze false se dau note false elevii sunt trecuti desi nu au fost o zi la scoala , acolo puteti si va faceti ca nu vedeti ca ii protejati pe maiereni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5