Campionatul Naţional de Minifobal BN

Baza sportivă „Grigore Moisil” din Bistriţa găzduieşte Campionatul Naţional de Minifotbal BN, afiliat la FRF Minifotbal. Luni, 26 martie, de la ora 20.00, s-au întâlnit Power Puff şi Universitatea Şirioara. După un joc foarte echilibrat, cu multe goluri, în final au câştigat cei de la Power, cu 8-6, prin golurile marcate de Tanco Alexandru (4), Adi Zegrean (2), Felner Virgil (1), Nicolae Marius (1), iar de la Universitatea Ciuculescu Răzvan (2), Morari Vlad (1), Lechinţan Alin (2) şi Linul Andrei (1). Au mai jucat pentru Power: Mihai Bota, Felner Adi şi Sebastian Cintean, iar la Universitatea: Albeţel Septimiu şi Conon Doru.
Marţi, de la ora 21.00, s-au întâlnit Oltboys Arena şi Supersonyc. A fost o partidă cu goluri multe, învingând cei de la Supersonyc cu 14-6. Marcatori: Oltboys: Şoimuşan Mihai (1), Mureşian Cristian (2), Şotan Mircea (1), Monorean Petre (2). Au mai jucat: Buzan Moisil şi Crăciun Radu. De la Supersonyc: Bogdan Mihalte (3), Ghiţ Cristian (1), Laur Bozbici (1) şi Rus Alexandru cu cele mai multe goluri ale campionatului, 9. A mai jucat Doru Ilieş şi Claudiu Motogna.
În prima partidă a arbitrat Toma Raoul, iar în jocul de marţi Vlad Vultur. Organizator Ciobotă Gheorghe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5