Candela nestinsă de la mormântul lui Ştefan cel Mare

Cine străbate drumurile Moldovei şi se opreşte la Putna, acolo unde se află mormântul lui Ştefan cel Mare, îşi încarcă sufletul cu cea mai frumoasă comoară istorică. Din iulie 1504, candela de pe cripta marelui ctitor de ţară, nu s-a stins niciodată. Nici clopotele n-au încetat să mai bată, iar glasul lor continuă să rostească numele acestui erou legendar.

            Pe Ştefan nu ni-l putem închipui odihnindu-se, aşa cum nu poate dormi statuia ecvestră din capitala Moldovei, care stă trează mereu la hotarele acestui ţinut. Viaţa voievodului a fost o veghe necontenită, o coardă veşnic întinsă în arcul istoriei, un destin care n-a dat ochilor răgaz de odihnă şi gândului prilej să se istovească.

            Pe el nu ni-l putem imagina liniştit ca pe Bonaparte, care după victoria de la Austerlitz şi-a aruncat mantaua şi s-a prăbuşit într-un somn ce de multe nopţi fusese lipsit. Ştefan a umplut cu faptele sale, nu o viaţă de om, ci câteva secole. Istoria noastră n-ar fi existat fără Ştefan, aşa cum n-ar fi fost fără Mircea, fără Mihai, fără Horea, Iancu sau Nicolae Bălcescu.

            Ca un bun creştin, el şi-a îngropat morţii, le-a rânduit pomenirea, a ridicat mănăstiri, a judecat câte un boier, a întărit o cetate, a stat la sfat în taină cu sfetnicul său Daniil Sihastru şi a isprăvit o luptă pentru a face loc alteia.

            La moartea sa, spune cronicarul Grigore Ureche ,,Atâta jale era, de plângeau toţi ca după un părinte’’. Istoria îl slăveşte şi-l va slăvi veşnic, pentru că a fost un ,,domn adevărat, viteaz, cuminte şi iubitor de ţară şi de neam’’, cum îl caracterizează Nicolae Iorga. De aceea, ,,legenda l-a îmbrăţişat cu drag şi l-a înălţat pe minunea treptei de atoatefăcător, din pruncie şi până în ceasul aşezării sub lespedea de marmură de la Putna.’’

            Verbul de foc şi de lumină pe care Barbu Delavrancea, în ,,Apus de soare’’ şi l-a ,,smuls din inimă ca să-l sădească în sufletele noastre, ne străbate auzul: ,,Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe... că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea, şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor...’’

            În cripta de la Putna, Ştefan nu doarme, ci veghează îndeplinirea spuselor sale.

Mircea Daroși