Pr.Vasile Beni: Despre Sfântul Voievod Ştefan cel Mare

“Tineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe… că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri ş-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor…’’(Barbu Ştefănescu-Delavrancea)

Ziua  de 2 iulie nu este doar ziua de cinstire a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, ci ea ne prilejuieşte nu doar reîntâlnirea cu uriaşa personalitate a omului de stat, a strategului, a bunului cunoscător al ţării ce i-a fost rânduită de Dumnezeu spre a face din ea o veritabilă „poartă a Creştinătăţii”, ci şi cu neclintita-i credinţă, cu măreţele-i fapte, care l-au înscris de-a pururi în conştiinţa românismului ca pe un voievod mare şi sfânt, făcându-l să urce din istorie şi legendă în sinaxarele Bisericii lui Hristos din binecuvântata Moldovă. El s-a născut la Borzeşti, din părinţi binecredincioşi creştini, Voievodul Bogdan al II-lea şi doamna sa Maria-Mălina Oltea, arătându-se din fragedă copilărie cu deosebită dragoste faţă de ţară şi credinţa strămoşească.                                                         

Câteva motive sau lucruri care îl fac „Mare“ pe Voievodul Ştefan      

- În primul rând viaţa voievodului s-a desfăşurat sub semnul crucii şi al poruncilor Mântuitorului şi nu s-a gândit doar la el şi la cei din vremea lui,ci la urmaşii, urmaşilor lui.                                                                                             

- A fost biruitor în războaie şi mare ctitor de biserici şi mănăstiri, şi se cuvine pentru aceste două raţiuni să-l numim ,,Mare’’ .                                         

  - Nu ştim a dorit el, sau a rânduit Dumnezeu, ca începutul domniei să aibă loc în Joia cea mare. Dacă a dorit el, înseamnă un lucru foarte mare. Să nu aştepţi o zi de sărbătoare, când poţi pregăti un praznic mare să te veseleşti tu şi curtenii tăi, ci să alegi o zi de post, aşezându-te pe tine la umbra Crucii şi socotind că Sfânta Împărtăşanie constituie izvorul puterii ca domn este un lucru mare. Iar dacă aceasta a rânduit-o Dumnezeu, cu atât mai mult, pentru că Dumnezeu ştia sub ce egidă să îl aşeze, pentru că ştia Hristos sub ce semn şi acoperire să îl aşeze la începutul domniei.          

- Se aminteşte de cronicar că înainte de marile momente ale domniei sale, postea şi se ruga,iar  un om care posteşte şi se roagă, este un om mare.                                                                                                                                  

- Când pierdea un război, socotea că aceasta este din cauza păcatelor sale, iar un om care are conştiinţa că este slab, că este sub vremi, că şi el poate să săvârşească un păcat, este mai mare şi mai puternic decât acel care înviază morţii.                                                                           

- Conştient de păcatele sale, măritul Ştefan mergea şi îşi pleca genunchii în faţa duhovnicului său, aratând, prin aceasta, duh de pocăinţă. Avea o mare evlavie la marii mucenici Sf Dimitrie şi sf. Gheorghe.          

- Sfântul Ştefan a fost şi rămâne mare pentru că a fost un om al Evangheliei. La începutul veacului XVI, Moldova a pierdut un voievod, dar cerul a câştigat un sfânt, care veghează asupra noastră“.                               

- Ştefan cel Mare a fost un apărător al creştinătăţii, atât din dreapta, cât şi din stânga Prutului.

De ce voievodul a fost numit mare, bun şi sfânt

Măritul Voievod Ştefan cel Mare a fost cinstit dintotdeauna de către poporul dreptcredincios, care i-a spus: bun, mare şi sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi şi trădători, şi sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creştinătăţi şi zidirea unui mare număr de biserici şi mănăstiri. Ca om al rugăciunii, evlaviosul voievod a cerut sfinţiţilor părinţi să se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru oştenii săi, pentru cei vii şi pentru morţi. El însuşi se ruga cu post, făcând nenumărate fapte de milostenie, în vremuri de primejdie mai ales, aşa cum este înfăţişat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost părinte şi povăţuitor duhovnicesc şi înţelept sfătuitor în ceasurile sale de rugăciune şi veghe. Deopotrivă, a fost om al înţelepciunii şi dreptăţii, precum şi al iubirii şi iertării: „Te-am iertat şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră“, scria voievodul, adresându-se boierului său Mihu, unul dintre cei care participaseră la uciderea părintelui său. Gândul morţii pururea l-a avut în minte, căci pentru el moartea era, potrivit învăţăturii creştine, o strămutare „de la cele vremelnice“ către „locaşurile de veci“, aşa cum el însuşi a pus să se scrie pe piatra sa de mormânt, pregătită cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.                                                                     

O candelă vegează neîncetat la mormântul voievodului      Mănăstirea Putna, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, este cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, fiind definită de Mihai Eminescu ca fiind „Ierusalimul neamului românesc“, iar mormântul marelui voievod, care se află aici, „altar al credinţei strămoşeşti“. De la mutarea sa la Părintele ceresc, până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă, unde credincişii îşi pleacă genunchiul cu evlavie şi rugăciune către Milostivul Dumnezeu. Măritul şi dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt rămâne, peste veacuri, o pildă de adevărat conducător de ţară, stăpânit permanent de credinţa în Puternicul Dumnezeu şi iubirea de Biserica strămoşească şi ţară.                                                                                         

Multe se pot spune, dar niciodată îndeajuns, despre Ştefan cel Mare. În măreaţa sa efigie există ceva din destinul poporului român. Credinţa lui în Dumnezeu şi modul paradigmatic de a o manifesta au rămas un reper luminos în devenirea noastră. Strădaniile sale de a apăra glia strămoşilor, credinţa şi demnitatea poporului sunt simbolul întregii istorii naţionale - o istorie a luptei întotdeauna defensive, pentru neatârnarea noastră înaintea tuturor cotropitorilor. Toate acestea ne îndeamnă ca, ori de câte ori ne amintim şi-l cinstim pe Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, să ne fie un imbold de înnoire duhovnicească şi lucrare jertfelnică. Să purtăm în suflete şi cugete dragostea Măriei Sale pentru credinţa dreptmăritoare, jertfa şi demnitatea pentru apărarea şi propăşirea românismului. Amin!