Duminica Ortodoxiei

Părintele Vasile Beni: Practica liturgică a Ortodoxiei, o relaţie duhovnicească în care Dumnezeu şi omul îşi vorbesc reciproc

Dum, 03/24/2024 - 11:44

View the full image

„În calitate de fii ai Bisericii Ortodoxe fiecare dintre noi suntem datori să învățăm, să păstrăm, și să transmitem din generație în generație Ortodoxia, adică învățătura adevărată despre Dumnezeu întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, despre Sfânta Cruce, despre Maica Domnului, despre Icoane și despre Sfinți”

Dragii noștri credincioşi!

Prima duminică din Postul Mare este înscrisă în calendarul creștin ca fiind Duminica Ortodoxiei. Duminica Ortodoxiei marchează un eveniment concret din istoria Bisericii universale şi anume, reaşezarea în drepturile cuvenite a cultului sfintelor icoane, prin Hotărârea Sinodală din 11 martie 843. Cinstirea icoanelor a fost formulată de Biserică prin gura Sfântului Vasile cel Mare, care zice: „Cinstea adusă icoanei se îndreaptă către cel înfăţişat în icoană”.

Potrivit Dicționarului cuvântul Ortodoxie este ,,Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice”.

Așadar Ortodoxia este învățătura de credință a celor șapte Sinoade ecumenice din primul mileniu creștin. Iar în primul mileniu creștin a existat învățătura despre Sfânta Cruce, despre Maica Domnului, despre Sfânta Tradiţie, despre sfintele Icoane. Celelalte culte ori au adăugat ori au scos ceva. Biserica ortodoxă a mers liniar, nu a adăugat și nici n-a șters ceva, ea a păstrat credința autentică, neruptă, nedivizată, nefragmentată.

Ortodoxia sau Biserica Ortodoxă are nu numai învățătura lui Hristos, ci îl are pe Hristos însuși și ca Trup al Său și asigură legătura de viață a tuturor credincioșilor ei, care sunt mădulare ale acestui Trup, Hristos fiind-Capul acestuia. Nu poți spune că ai adevărul dacă nu-l ai pe Hristos, Cel Care a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața’’. Ortodoxia este calea dreaptă, cea mai scurtă, dintre două fiinţe, dintre om şi Dumnezeu.

Ce spun părinţii bisericii despre Ortodoxie. Părintele Ene Braniște spunea: „Botezul pruncilor în apă sfințită din cristelniță, cununiile puse pe capul mirilor în Biserică, îngenuncherea cucernică sub epitrahilul duhovnicului pentru spovedanie sau în fața icoanelor pentru rugă, Paștile primit cu frică și cutremur la marea sărbătoare a Învierii, agheasma sfințită la Bobotează, grija pentru împlinirea soroacelor tradiționale de pomenire a morților... Luați creștinului ortodox acestea și i-ați luat totul!”

Părintele Dumitru Stăniloae, a afirmat că „Ortodoxia e doxologie”, adică ea se revarsă în preamărirea lui Dumnezeu. Aceasta este Ortodoxia adevărată, cea care preamărește pe Dumnezeu în Treimea Persoanelor Sale și cinstește pe Maica Domnului și pe Sfinți”.

Teologul Sergiu Bulgakov spune despre cultul ortodox că „este ceva unic în întreaga creștinătate, este cerul pe pământ, manifestarea lumii spirituale este arta ideală care prin ea însăși ne dă sentimentul dulceții bisericii”. „În Bisericile Bizantine îngerii cântă împreună cu oamenii.” Această impresie au avut-o aspiranţii la Botezul ortodox -soli trimiși de Cneazul Vladimir al Kievului în 988 la Bizanț spre a vedea la fața locului viața Bisericii Ortodoxe. După ce au asistat la slujbele săvârșite în Biserica Sf. Sofia, la întoarcere i-au spus lui Vladimir că au văzut, „Raiul pe pământ”. Urmarea a fost că el s-a încreștinat și o mare parte din popor a venit la apa Niprului şi s-a botezat.

Arhimandritul Cleopa Ilie, întrebat fiind ce este ortodoxia, zice: „Rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat de două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei. Viaţa poporului român este dreaptă credinţă în Iisus Hristos. Să ţinem cu tărie la credinţa ortodoxă. De la primii voievozi creştini ai românilor, de când sunt cele trei Ţări Române, Moldova, Muntenia şi Transilvania, toţi au fost creştini ortodocşi. Mama lui Mihai Viteazul a fost călugăriţă şi este înmormântată la Mănăstirea Cozia, sub o lespede de piatră pe care scrie: „Aici odihneşte monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul”. Apoi şi Ştefan cel Mare. La Mănăstirea Probota, unde este îngropat ctitorul ei, Petru Rareş, este îngropată monahia Măria Oltea, mama lui Ştefan cel Mare. Ei domni şi mamele lor călugărite! Vedeţi voi câtă unire era între credinţă şi conducere atunci? Cel ce conducea ţara avea mama călugăriţă şi frate călugăr. Toţi îşi făceau câte o mănăstire şi mormânt în mănăstire: Ştefan cel Mare şi Sfânt, la Putna. Iar Ştefan cel Mare n-a fost baptist! Mircea cel Bătrân n-a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova. Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi’’.

Prin ce se deosebeşte Ortodoxia de alte credinţe. Ortodoxia este religia lui Hristos, e Biserica lui Hristos, adică creştinismul în forma lui cea mai veche, mai curată, mai simplă, mai adevărată. Ortodoxia nu are întemeietori ca sectele protestante, nici nu a avut cutezanţa să numească vicari ai lui Hristos pe pământ care să-i împrumute atributele dumnezeieşti şi să-L înlocuiască precum la romano-catolici. Ea a rămas la credinţa Evangheliei care ne învaţă că singur Hristos este capul Bisericii şi Biserica este trupul lui Hristos.

Ortodoxia este şi reprezintă un mod de viaţă, şi anume viaţa în Hristos. Toată practica liturgică a Ortodoxiei reprezintă o relaţie duhovnicească, în care Dumnezeu şi omul îşi vorbesc reciproc prin slujbele Bisericii, dialog prin care viaţa noastră este mereu prezentă şi vie în Hristos. La finalul acestei meditații mă opresc la versurile poetului Adrian Păunescu: