Candidaturile lui Ioan Botiş şi Liviu Rusu se clatină…

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat că nicio candidatură pentru alegerile locale din 2012 nu este sigură, acestea urmând să fie stabilite în urma unor sondaje de opinie comandate de formaţiunea democrat-liberală.

“Candidatul la nivelul municipiului îl vom stabili în urma unui sondaj de opinie. Dacă în urma acestui sondaj va rezulta că cel mai bun candidat al nostru este Nelu Botiş, atunci Nelu Botiş va fi candidatul nostru la funcţia de primar al municipiului Bistriţa. Ioan Nelu Botiş nu este scos din cărţi, este un candidat care va fi supus unei cercetări sociologice. Vor mai fi şi alţii, unu, doi, trei. Poate şi eu. Poate mă pun şi eu primar”, a declarat Ioan Oltean. Acesta a adăugat că Ioan Botiş vrea să candideze, lucru pe care îl ştie pentru că îşi cunoaşte foarte bine colegii şi poate chiar să le citească gândurile.

De cealaltă parte, ex-ministrul Ioan Botiş a menţionat că sunt două condiţii obligatorii pentru a candida, şi anume susţinerea partidului şi încrederea bistriţenilor. “V-am dat un răspuns şi rămâne acelaşi. Sunt două argumente importante: partidul şi cetăţenii. Dacă partidul va dori să candidez, voi candida, dacă cetăţenii îmi vor acorda încredere, voi candida”, aşa şi-a justificat posibilitatea unei candidaturi la Primăria Bistriţa, deputatul Ioan Botiş.

Nici la Consiliul Judeţean, candidatura lui Liviu Rusu nu este bătută în cuie. “În momentul acesta, nimic nu e sigur. Vom trăi şi vom vedea. Totul va fi gândit în aşa fel încât să avem garanţia că reuşim. Vom face sondaje peste tot”, a mai precizat Ioan Oltean.

Liderul democrat-liberal a precizat că are o relaţia foarte bună cu “cei doi oameni deosebiţi”, Ioan Botiş şi Liviu Rusu, “dar dacă partidul le va spune că asta e direcţia, asta va fi direcţia şi pentru ei”, chiar dacă nu le va fi foarte confortabil.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5