Cantonamente şi condiţii deosebite oferite de Clubul Indryas Bistriţa

În perioada 15 iulie şi până la 2 septembrie 2009, Clubul Indryas din Bistriţa a fost gazda mai multor echipe de handbal feminin care s-au perindat şi au executat cantonamente profesioniste în vederea practicării acestui sport, având la dispoziţie o bază materială excelentă, o cazare şi un meniu pe măsura cerinţelor adaptate sportivilor profesionişti.

Toate aceste facilităţi oaspeţii le-au găsit în Bistriţa, la sediul clubului privat de handbal feminin care a organizat aceste cantonamente, fără sprijinul niciunui sponsor, nu a apelat nici la Primăria Bistriţa datorită managerului clubului, care este o persoană modestă şi cu bun simţ.

Iată calendarul cantonamentelor organizate de Clubul Indryas şi echipele care au fost cazate: Seria I – „Extrem” Baia Mare – masculin, împreună cu juniori II şi juniori I, cât şi seniorii; seria a II-a „Extrem” Baia Mare – feminin, unde au fost prezente junioare II şi junioare I; seria a III-a Rapid Bucureşti – feminin, junioare II şi junioare I, alături de senioare; seria a IV-a CSŞ Mediaş - feminin, au participat junioare III, junioare II, junioare I şi o parte din senioare.

Menţionăm că această „oază de cazare” profesionistă, cu toate elementele necesare pregătirii fizice are o capacitate de cazare de 45 locuri, o sală de mese, cu o bucătărie dotată la ultimele standarde, un meniu pe măsura caloriilor consumate de sportivii profesionişti.

Menţionăm faptul că echipa Indryas din Bistriţa a avut facilitatea deosebită de a susţine şi jocuri de verificare cu toate echipele cazate la complexul sportiv.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5