Cartea eroilor
Colonelul Ioan Cordovan şterge ceaţa de pe memoria eroilor, aducându-ne prima carte dedicată întru-totul acestora. Volumul „Recunoştinţă pentru eroi”, apărut în condiţii grafice de excepţie la Editura Eikon, cu sprijinul Consiliului Judeţean, este cu siguranţă un reper de acum încolo pentru istoria judeţului. Având pe copertă Panteonul Bistriţei, lucrare monumentală gândită de părintele Nicolae Feier, iar pe coperta a doua monumentala cruce din Pasul Tihuţa, cartea cuprinde date concrete şi ilustraţii color despre fiecare monument din satele bistriţene.
O lecţie de patriotism, de cinstire a faptelor de vitejie ale fiilor acestei glii. Cartea de memorialistică, realizată de preşedintele Filialei Judeţene al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, încununează eforturile deosebite acumulate în zeci de ani de documentare pe teren, prin inventarierea monumentelor şi a cimitirelor eroilor. Prin apariţia editorială a acestei monografii, col. (r.) Ioan Cordovan contribuie la dezvoltarea simţului patriotic naţional, la educarea pentru renaşterea sentimentului de respect faţă de cei care şi-au dat viaţa pentru libertatea, independenţa şi viitorul ţării. Istoricul Asociaţiei „Cultul Eroilor” ne ajută să cunoaştem mai bine pe cei care au grijă de istoria noastră. Un punct aparte în volum îl constituie capitolul dedicat ţăranilor martiri de la Salva, trecuţi în calendarul Bisericii Ortodoxe. De asemenea, impresionează buna documentare legată de bătăliile în care au murit grănicerii din Regimentul II de la Năsăud, pierderile umane provocate românilor în timpul evenimentelor din 1948-49, viaţa şi testamentul locotenentului George Pop, Cavalerii ordinului „Mihai Viteazul” ş.a.
Cu siguranţă această carte va constitui, peste timp, un bun document în care se vor regăsi bravii noştri eroi. Volumul se încheie cu poveştile bistriţenilor căzuţi la datorie în Afganistan. Cartea însăşi este o lecţie de viaţă pentru cei care trăim în acest judeţ. Trebuie să fim mândri de eroii noştri şi recunoscători, aşa cum spune şi titlul volumului, pentru jertfa lor.
Adaugă comentariu nou