„Eroi au fost, eroi sunt încă!”
E versul dintr-un cunoscut cântec ostăşesc, dar care a intrat şi în repertoriul unor reputate şi prestigioase formaţii corale şi se potriveşte ca o mănuşă la recentul volum semnat de col. (r) Ioan Cordovan – „Recunoştinţă pentru eroi” (Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011).
De la început trebuie să precizăm că acest studiu monografic, de fapt, „o carte de memorialistică istorică”, realizată de col (r) Ioan Cordovan, preşedintele Filialei Judeţene Bistriţa-Năsăud a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, înfiinţată în 1927, care a funcţionat sub înalta ocrotire şi sub înaltul patronaj al MS Regina Maria şi al Patriarhului Miron Cristea, se înscrie, după cum notează prefaţatorul, preşedintele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, generalul de Brigadă Petre Stoica, în rândul „operelor comemorative de război (ce) reamintesc tuturor celor ce trec prin faţa lor despre bărbăţia, curajul, spiritul de sacrificiu şi eroism al înaintaşilor noştri, care au făcut dovada supremă a dragostei de Patrie”. Este o lucrare care a necesitat eforturi deosebite din partea autorului pe o perioadă de câţiva ani de documentare pe teren prin care a „inventariat” documentele şi cimitirele eroilor din judeţ, precum şi datele „obţinute în urma studierii documentelor din arhivele naţionale, judeţene, comunale şi ale parohiilor bisericeşti”. Sunt prezentate aici pe „un spaţiu generos”: monumente, troiţe, plăci comemorative, morminte cimitire de cinstire a memoriei celor căzuţi pentru ţară. Lucrarea cuprinde unele capitole adiacente, între care un scurt istoric al Regimentului II de Graniţă şi al celor 44 de comune grănicereşti, momente din activitatea filialei judeţene a A.N.C.E., fotografii cu importante personalităţi militare din judeţ, documente obţinute cu sprijinul organelor administrative locale, ale unităţilor militare din garnizoanele Bistriţa şi Prundu Bârgăului, al Asociaţiei Naţionale a veteranilor de Război, forul care, prin bogata sa arhivistică, a contribuit substanţial la completarea biografiei acestui tom.
Cartea, ca şi altele de acest gen, e nevoie să fie răspândită prin Cercurile „Cultul Eroilor” în învăţământul preuniversitar pentru a găsi drumul spre inima tineretului, pentru a ridica nivelul de conştiinţă patriotică a generaţiilor viitoare.
Interesantă este şi „Nota autorului” care e, în fond, un rechizitoriu la adresa diriguitorilor de după ’90 ce au manifestat şi manifestă o indiferenţă incalificabilă faţă de memoria ostaşilor români căzuţi pentru libertate şi demnitatea patriei, existând locaşe cu oseminte de eroi rămase în anonimat, precum şi cimitire lăsate în paragină, cum ar fi Cimitirul Militar de la Rotunda.
În vederea menţinerii şi promovării cinstirii memoriei acestor eroi care au dat jertfa supremă pentru România, s-a constituit Asociaţia Judeţeană a „Cultului Eroilor” Bistriţa-Năsăud, organizaţie, după cum o numeşte preşedintele Comitetului Director al acestei asociaţii, col. (r) Ioan Cordovan, „patriotică, democratică şi apolitică-independentă”.
Este o organizaţie care prin această lucrare „contribuie, alături de alte forme de manifestare, la dezvoltarea simţului patriotic naţional – e de părere autorul, la educarea – în special a tineretului – pentru a renaşte sentimentul de respect” profund faţă de eroii patriei, în spiritul marelui istoric Nicolae Iorga, care spunea că: „Neamul devine etern prin Cultul Eroilor”.
Adaugă comentariu nou